Veste proastă Ryanair închide patru baze aeriene din această mare țară europeană

Posted on aug. 27 2019 - 3:12pm by petre

Compania aeriană low-cost Ryanair a anunţat că închide patru dintre bazele sale din Spania, ceea ce ar avea ca rezultat pierderea a mai mult de 500 de locuri de muncă, potrivit AFP, citată de Bursa.

Compania, care în septembrie se va confrunta cu o grevă a piloţilor, precizează că va închide bazele sale din Insulele Canare din Tenerife, Lanzarote şi Gran Canaria, precum şi din Girona începând din ianuarie, după ce o revizuire ar fi arătat „o supracapacitate semnificativă pe piaţa europeană de scurtă durată”.

Compania Ryanair s-a confruntat în Europa cu un val de proteste şi greve din partea angajaţilor privind condiţiile de muncă, atât la sfârşitul anului 2017, dar şi în 2018.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Anunţul, care într-o declaraţie oficială semnalează „notificarea oficială a concedierilor colective”, apare după o reducere cu 41% a veniturilor din primul trimestru.

De asemenea, transportatorul a acuzat că întârzierile de livrare a aeronavelor Boeing 737 Max îi afectează planurile pentru lunile următoare.

Compania a spus că, în urma unei revizuiri comerciale, „o serie de baze”, inclusiv cele patru din Spania, ar urma să fie închise începând cu 8 ianuarie.

Comments

comments

About the Author