UPDATE A fost folosit și un elicopter Deznodământ tragic! Au fost scoase două cadavre din râul Timiș – un bărbat și o femeie

Posted on iun. 26 2022 - 4:01pm by petre

Astăzi, în jurul orei 14:00, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Coșteiu din județul Timiș, un bărbat și o femeie ar fi intrat în râul Timiș, fără a mai ieși la suprafață.

Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din primele informații si în urma verificărilor efectuate reieșind că un bărbat de 39 de ani și o femeie se 34 de ani ar fi intrat în apele râului Timiș pentru a se răcori și nu au mai ieșit la mal.

La fața locului au fost prezente multe echipaje de poliție, pompieri, scafandrii, 2 ambulante și un elicopter Smurd, fiind efectuate căutări în vederea găsirii celor 2 persoane.

În urma activităților de căutare desfășurate, scafandrii au găsit trupurile celor două persoane în proximitatea locului unde au intrat în apă.

Din nefericire, acestea nu prezintă semne vitale, cei doi fiind declarații decedați.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Comments

comments

About the Author