Ungaria reacționează dur după ce un oficial austriac a declarat că ar fi bine că Victor Orban să moară: ”O manifestare groaznică, o palmă dată întregii Ungarii”

Posted on iun. 5 2022 - 12:58am by petre

 

Este un lucru inacceptabil ca cineva să își dorească moartea altei persoane, ”o manifestare groaznică”, a comentat ministerul maghiar de Externe declarația unui oficial austriac, potrivit căruia ar fi ”un lucru cinstit” ca Viktor Orban să facă infarct.

 

Ministerul de Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria a transmis, prin secretarul de stat Tamas Menczer, că este un lucru inacceptabil ca cineva să îşi dorească moartea unei alte persoane, iar în astfel de cazuri, scuzele rostite ulterior în apărarea a ceea ce s-a spus, nu sunt suficiente, potrivit Hirado.

Reacţia oficialului maghiar vine după ce Karl Pachner, unul dintre şefii televiziunii publice ORF din Austria a declarat, într-o postare publicată pe Facebook – ştearsă între timp – că ar fi “un lucru cinstit” ca Viktor Orban să facă infarct.

”O manifestare groaznică, o palmă dată întregii Ungarii”
”Aceasta este, în sine, o manifestare groaznică, o palmă dată întregii Ungarii, din moment ce prim-ministrul a fost ales de către poporul maghiar”, a subliniat Tamas Menczer.

În urma “manifestării scandaloase” a unuia dintre reprezentanţii presei publice austriece, Ministerul de Externe din Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Austriei la Budapesta.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Mate Paczolay, convocarea ambasadorului a avut loc în urma faptului că unul dintre liderii ORF a dorit moartea premierului ungar.

Comments

comments

About the Author