Ungaria construiește o mega academie de fotbal în Ardeal – va fi cea mai mare din România

Posted on ian. 11 2020 - 12:45am by petre

Guvernul Ungariei își propune să își facă prezența destul de serios în acest an în județul Satu Mare, alocând deja 216 milioane de forinți, potrivit informațiilor PresaSM.

Maghiarii vor să construiască academie de fotbal, care se va realiza în municipiul Satu Mare, pe o suprafață de opt hectare, pe strada Gorunului, au precizat surse pentru PresaSM.

Pentru demararea întregii investiții au fost alocați 750.000 de euro.

Reporterii PresaSM au aflat că investiția este deja în fază de proiectare, urmând să fie prezentată în mod public în primăvara acestui an. Atunci când urmează să se demareze și construcția efectivă.

Deja sunt asigurate utilitățile în zonă, iar terenurile au fost achiziționate. Se preconizează ca acest centru sportiv să fie finalizat în 22 de luni de la demarare. Formarea sportivilor va avea loc în primul an, cu participarea a aproximativ 140 de copii.

Viktor Orban crede în fotbalul sătmărean

Cu toată critica opoziției politice din Ungaria, care acuză o risipă de bani în proiecte transfrontaliere, premierul Viktor Orban pare decis să nu dea înapoi, iar Executivul maghiar a alocat deja 216 milioane de forinți.

Viktor Orban se pare că dă o importanță deosebită acestei zone, după ce academii similare de fotbal au apărut în Slovacia, Ucraina și Serbia.

Viitoarea academie de fotbal de la Satu Mare va fi mai mare decât cea a lui Gheorghe Hagi.

Comments

comments

About the Author