După 250 de ani, ca unul dintre cele mai valorase tezaure istorice descoperite vreodată pe teritoriul Banatului, considerat unul dintre cele mai importante din Europa, Tezaurul de la Sânnicolau Mare, aflat acum în colecțiile Kunsthistorisches Museum din Viena, s-a întors acasă!
Din păcate nu sub formă autentică, ci doar sub foma unei copii fidele, realizată după o altă copie mai veche, aflată acum la Muzeul din Szeged.
Meritul performanței de a realiza o copie și de aduce această copie în Banat aparține Primăriei Sannicolau Mare.
Potrivit primarului Dănuț Groza, unul dintre artizanii aducerii în țară a copiei, piesele care compun copia tezaurului nu sunt încă expuse publicului, intenția Primăriei fiind de le expune în Castelul Nako, dar, din păcate, probleme cu retrocedarea au dat peste cap planurile inițiale.
O copie a Tezaurului a dispărut din Muzeul Banatului
Demersuri în acest sens au mai fost făcute începând din perioada interbelică, începând cu intelectualii din Sânnicolau Mare, apoi de către oficiali ai statului Român în perioada socialistă și, de mai multe ori, de către muzeografi și istorici bănățeni în anii de după Revoluție, toate rămase, din păcate, fără rezultate concrete, dar tocmai de aceea avem acum obligația morală de continua aceste proces de revedincare și, mai ales, de a-l conduce la un alt nivel, conferindu-i greutatea presiunii publice.
Timișoara Știri a demarat, în urmă cu câțiva ani, o campanie de strângere de semnături de susținere a „Petiției pentru întoarcerea Tezaurului de la Sânnicolau Mare în Banat„ care urma să fie înaintată oficial Guvernului Federal al Republicii Austria, Cancelarului Federal și Președintelui Federal al Republicii Austria, Muzeului de Istorie a Artei din Viena, Ambasadei Republicii Austria la București și Reprezentanței onorifice de la Timișoara, dar și Președintelui României, Parlamentului României și Guvernului României.
Povestea Tezaurului de la Sânnicolau Mare
Considerat, pe bună dreptate, de majoritatea istoricilor ca una dintre cela mai importante comori europene datând din perioada evului mediu timpuriu, Tezaurul de la Sânnicolaul Mare stârnește încă, la peste 250 de ani de la descoperire, controverse istorice și știintifice privind proveniența și apartenența pieselor din compunere.
Fără a intra în analize și speculații privind tezaurul (de-a lungul vremii despre acesta s-au scris peste 100 de studii și monografii) ne rezumăm la datele certe, incontestabile, care se cunosc.
Comoara a fost descoperită la 3 iulie 1799, lângă o vie din zona Sighet a localității Sânnicoalu Mare (Gross Sankt Nikolaus, pe atunci în comitatul Torontal, parte a Monarhiei Habsburgilor) de către țăranul Nera Vuin care săpa o groapă în curtea casei sale.
Săpăturile extinse au scos la lumină o comoară fabuloasă: 22 de piese din aur de finețe între 12 și 22, cântărind în total 9.945 grame de aur!
Legenda spune că Vuin le-ar fi vândut pe nimica toată mai multor negustori, separat, sau numai unui negustor grec ori armean, care a incercat sa le revândă la prețul aurului, la Pesta. Multe dintre piesele descoperite de Vuin nu s-au mai gasit niciodată, o parte fiind tăiate și chiar topite de soția acestuia.
Se pare că autoritățile au dat peste tranzacție și tezaurul a fost confiscat, inventariat și mutat la Viena
Tezaurul nu a mai părăsit capitala imperiuliului decât în 1896, când au fost expuse la expoziția Millenium de la Budapesta și, ultima dată, în 2002, tot la Budapesta, la aniversarea a doua secole de la fondarea Muzeului National al Ungariei.
La sfârșitul secolului 19, la Viena au fost realizate mai copii galvanoplastice ale pieselor tezaurului care au fost expuse la Muzeul din Timișoara.
La 1919, însă, armata sârbă a devalizat muzeul, jefuind printre altele și copia tezaurului de la Sânnicolaul Mare, copie pe care e autoritățile române au cerut-o înapoi, fără rezultat însă.
În anii primului război mondial, în contextul alianței dintre Regatul Bulgariei și Imperiul Dualist, Viena a daruit o altă copie a Tezaurului, copie care există și acum la Sofia.
În 2006, o echipa de arheologi români și maghiari au realizat o nouă căutare în zonă, cu aparatură de detecție de metale și cu un georadar performant, dar cercetările nu au scos la iveală noi piese ale tezaurului.
La Complexul Muzeal din Arad există trei piese, replici din metal după trei dintre piesele tezaurului, realizate se pare în anii 1955-1960 de un talentat angajat al muzeului.
Date fiind compoziția tezaurului se presupune că din acesta mai lispesc încă cel puțin 10 piese, pentru a completa perechile deja existente, și anume: cinci ulcioare, cinci farfurii, trei vase pentru băutură, cinci pahare, alte două pahare cu picior înalte, două carafe și un corn/pâlnie.
Despre proveniența și origininile pieselor din tezaur există numeroase ipoteze, care pornesc de la kahanatul avar, ducatele și voivodatele valahe, triburile proto-bulgare, slavi, khazari, perși și până în zona Asiei Centrale.
POVESTEA TEZAURULUI
Este considerat unul dintre cele mai importante tezaure de la începutul evului mediu european. După descoperire și după recuperarea sa de către autoritățile vremii, a fost inclus în colecția Curții Imperiale austriece.
Cele 23 de piese ale tezaurului, eterogene ca formă și execuție stilistică, sunt confecționate din aur cu o finețe variind între 12 și 22.
Pe unul dintre vasele de aur, respectiv pe vasul nr. 21, figurează o inscripție foarte interesantă realizată cu ajutorul caracterelor grecești, dar nu în limba greacă:
“ΒΟΥΗΛΑ.ΖΟΑΠΑΝ.ΤΕΣΗ.ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ.ΒΟΥΤΑΟΥΛ.ΖΩΑΠΑΝ.ΤΑΓΡΟΓΗ.ΗΤΖΙΓΗ.ΤΑΙΣΗ”
care s-ar traduce potrivit istoricilor prin:
“Jupan Buila are toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de a] intra [în] toate cetățile
“Jupan Buila [are] toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de] ițiri [în] toate târgurile”.
