Studentă africană, nepoata președintelui Ugandei, găsită moartă într-o cameră de cămin din Timișoara

Posted on mai 27 2020 - 5:08pm by petre

La data de 25 mai a.c. polițiștii Secției 2 de Poliție Timişoara au fost sesizați de către un echipaj SAJ, cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 24 de ani a fost găsită decedată intr-o cameră de cămin din municipiul Timișoara.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Aurora Voicilă, a declarat pentru News.ro că poliţiştii au întocmit dosar penal, in rem, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul unei tinere din Uganda, studentă în anul întâi la masterat, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universitatăţii de Vest din Timişoara, care a decedat în camera unui cămin studenţesc, unde era cazată.

Potrivit anchetatorilor, duminică, un cetăţean străin, care nu se afla în România, a sunat la Ambulanţă, anunţând că tânăra din Uganda nu se simte bine şi a solicitat un echipaj medical. Bărbatul a dat şi o adresă, însă aceasta a fost greştiă. Medicii de la Ambulanţă au făcut verificări şi au ajuns inclusiv la căminul unde se afla tânăra. Luni, acelaşi bărbat a sunat din nou şi a spus că nu poate lua legătura cu fata. Acolo a ajuns din nou, un echipaj de la Ambulanţă, dar şi un echipaj de la ISU care a spart uşa. În cameră se afla tânăra din Uganda, decedată.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la IML pentru efectuarea autopsiei, iar medicii de acolo spun că a fost o moarte patologică şi că nu există urme de violenţă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Comments

comments

About the Author