În urmă cu 567 de ani, Bătălia de la Belgrad (iulie 1456) sau Asediul Belgradului a fost un moment crucial în istoria Europei, victoria lui Iancu de Hunedoara salvând Europa occidentală de înaintarea turcilor, după ce aceștia cuceriseră Constantinopolul și Balcanii.
Sultanul Mehmed al II-lea (1444 – 1446, 1451 – 1481) a mobilizat pentru cucerirea Belgradului forțe impresionante: circa 150.000 de soldați, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui și o flotă ce urma să acționeze pe Dunăre (60 – 65 de galere și circa 150 de vase mai mici).
Voievod al Transilvaniei și căpitan general al regatului maghiar, Iancu de Hunedoara întărește garnizoana cetății, comandată de cumnatul său Mihail Szilagyi și de fiul său, Ladislau de Hunedoara, cu 5.000 de mercenari. Concomitent, el își mobilizează forțele proprii și întărește legăturile cu Skanderbeg, care, în Albania, trebuia să declanșeze o mișcare antiotomana.
Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfășurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomană, Iancu a reușit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai mare parte țărani valahi și sârbi ortodocși, și o flotă improvizată formată din 200 de vase.
Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, bombardează zidurile orașului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creștină atacă vasele otomane distrugând șapte galere mari și mai multe mici, provocând dispersarea acestora și reușind aprovizionarea cetății. În zilele următoare, forțele terestre comandate de Iancu reușesc spargerea blocadei otomane în zona Zemunului, ocupând poziții favorabile. La 21 iulie, sultanul încearcă să forțeze victoria printr-un asalt general. De două ori, turcii reușesc să pătrundă în oraș, dar sunt respinși.
Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreață a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor, care puseseră scări de asalt pe ziduri, a fost aruncată apă clocotită și materiale inflamabile. Noi și noi detașamente de „cruciați„ soseau pe Dunăre în cetate și, spre seară, au trecut la contraatac, orașul fiind despresurat.
La 22 iulie, armata creștină a trecut Sava, dezlănțuind atacul general. Tunurile turcilor au fost capturate și folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care și-a dat viața protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriașă și foarte mulți morți (circa 24.000, după sursele creștine) în timpul asediului, cărora s-au adăugat alții, în timpul retragerii și prizonieri (circa 4.000). Creștinii au pierdut relativ puțini oameni, c. 3.000 -“ 4.000 (Camil Mureșan).
Victoria de la Belgrad întârzie pentru aproape 70 de ani cucerirea Ungariei de către turci, redresează moralul europenilor, zguduit după căderea Constantinopolelui, dar mai ales dă timp armatelor europene să se pregătească pentru o nouă invazie otomană.
Totodată, izbânda lui Iancu este cel mai strălucit moment al carierei sale militare, de care nu a putut să se bucure îndeajuns, murind de ciumă la 11 august, în tabăra de la Zemun.
Surse: EnciplopediaRomaniei.ro care citează din Camil Mureșan și George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, București, 2011
Enc. Brittanica
Vatican Libr.
