Sărbătoare mare: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri – la mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților

Posted on nov. 8 2021 - 11:30am by petre

 

În fiecare an, în data de 8 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinţei sunt, potrivit credinţei ortodoxe, călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. Ei sunt, totodată, şi patronii spirituali ai Jandarmeriei Române.

 

În iconografia ortodoxă, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt pictaţi pe cele două uşi laterale ale catapetesmei, ca păzitori ai uşilor raiului. Mihail este redat la miazănoapte, iar Gavriil la miazazi.

Conform tradiţiei, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se duc bucate şi colivă la biserică şi se dau pomeni de sufletul morţilor. De “moşii de toamnă”, mulţi creştini împart vecinilor şi săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri şi căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil


În tradiţia Bisericii sunt cunoscuţi un număr de şapte Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Mihail, care se tâlcuieşte „puterea lui Dumnezeu” şi este voievodul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli, poartă sabie de foc şi are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrajmaşilor. Gavriil, care înseamnă „bărbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poartă sabie de foc, ci crin, fiind aducătorul veştilor bune.

Se spune că Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Arhanghelul Mihail a însoţit poporul ales în pământul făgăduinţei, dar şi cele zece pedepse, a fost păzitorul oştilor lui Isus Navi, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniil în groapa cu lei şi tot el a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă.

 

Arhanghelul Gavriil a vestit naşterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezătorul şi a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului.

 

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

 

În viziunea populară, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei. În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca “patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor.

Comments

comments

About the Author