Rugă mare în comuna Ghiroda

Posted on iun. 5 2023 - 8:07pm by petre

În perioada 4-5 iunie, localnicii și invitații lor sunt așteptați la Ruga comunei Ghiroda.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Ghiroda cu susținerea Parohiei Ortodoxe Române Ghiroda și în colaborare cu Asociația Pro Datina.

Spectatorii vor putea urmări reprezentații de muzică și dans interpretate de artiști de renume care vor urca pe scena din curtea Căminului Cultural.

Sâmbătă a avut loc evenimentul „Scena de acasă”, organizat de Asociația Trib’Art și finanțat de Primăria și Consiliul Local Ghiroda, unde începând cu ora 18:00 vor performa trupa Melting Dice, urmată de DJ Victor Stan și DJ IST.

Festivitățile organizate pentru Ruga de la Ghiroda vor debuta duminică, 4 iunie, cu slujba religioasă a Hramului Bisericii, la Biserica Ortodoxă din Ghiroda.

Duminică și luni, începând cu ora 18:00, vor urca pe scena din curtea Căminului Cultural: Ciprian Pop, Carmen Biruescu, acompaniați de Formația ProDatina, Andreea Voica și Deian Galetin, Borko Radivojevic și Tigrovi, Dan Necșa, Georgiana Necșa, acompaniați de Formația ProDatina, Anda Sabadoș și Exclusive Music și Alin Didraga.

Ansamblul „Cununa Timișului” și Ansamblul Folcloric „Datina” vor încânta spectatorii cu coregrafiile lor.

Distracția va fi asigurată tot gratuit și pentru cei mici: sunt pregătite activități pe Arena „Emilian Pavel”, unde vor găsi amenajată o zonă de joacă doar pentru ei. De asemenea, vor avea acces în parcul de distracții „Luna parc”, deschis pe toată durata evenimentului, care va aduce jocuri pentru copii și adulți de toate vârstele.

Comments

comments

About the Author