Razie pe șosele în Timișoara și județ

Posted on iul. 3 2021 - 3:23pm by petre

n data de 02/03 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Timiş, Biroului Rutier, Secţiilor Urbane, Rurale şi Biroului Centru Universitar, din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe principalele artere din municipiul Timișoara şi localităţile din zonele de compentenţă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.*

Acţiunea s-a desfăşurat pe două etape: în intervalul orar 20:00-23:00 în mediu rural, iar în intervalul orar 23:30-04:00 în municipiul Timişoara.

În cadrul acțiunii au fost controlate 1138 de autovehicule și au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de 28.185 de lei fiind reținute 15 permise de conducere, dintre care 14 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au constatat 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere după cum urmează:
– 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;
– 4 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere;
– 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta substanțelor psihoactive;
– 2 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
.
Serviciul Rutier Timis organizează permanent astfel de acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din judet. Fiţi responsabili în trafic!

Exemple:

La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii Serviciului Rutier Timiş au oprit pentru control, pe raza localităţii Şipet, județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.


La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii Serviciului Rutier Timiş au oprit pentru control, pe Bulevardul Michelangelo, din municipiul Timişoara, un autoturism, condus de o femeie, de 23 de ani.
În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că tânăra se afla sub influența substanțelor psihoactive.
S-a procedat la conducerea acesteia la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.
Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru “conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive”.

La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 02:50, polițiștii Serviciului Rutier Timiş au oprit pentru control, pe Bulevardul Michelangelo, din municipiul Timişoara, un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani.
În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.
S-a procedat la conducerea acestuia la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal pentru “conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive”.

Comments

comments

About the Author