Razie la Timișoara! Sute de oameni verificați, sute de mașini oprite și controlate

Posted on iul. 24 2023 - 5:03pm by petre

 

La data de 22.07.2023, în intervalul orar 10:00 – 03:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara împreună cu cei ai celor cinci secții urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au organizat o acțiune care a avut drept scop reducerea victimizării prin accidente rutiere, prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Actiunea s-a desfășurat în trei etape, după cum urmează:

În intervalul orar 10.00 – 12.00, au fost organizate filtre rutiere în Zona Soarelui din Timișoara, în intervalul orar 17.00 – 19.00 s-a acționat în zona Fratelia/Steaua, iar în intervalul orar 01.00 – 05.00 polițiștii au acționat în zona centrală a Timișoarei.

În cadrul activităților au fost efectuate19 filtre rutiere, fiind legitimate 680 de persoane și controlate 508 autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 25 de testări cu aparatul etilotest și 5 testări cu aparatul drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.036 lei.Dintre acestea, 115 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002R, pentru nerespectarea normelor rutiere, 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice conform Legii 61/1991.

Au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere, retrase 11 certificate de înmatriculare și constatate 8 infracțiuni(3-conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, 2- conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat, 2- conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, 1- refuzul de la prelevarea de mostre biologice).
Totodată, au fost depistați 68 de cetățeni străini care dețineau documente valabile pe teritoriul României.
Polițiștii vor continua activitățile de verificare și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale.

Exemple semnificative din cadrul acțiunii:

La data de 22 iulie a.cc, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, mai multe autovehicule parcate fiind avariate pe strada Mircea cel Bătrân din Timișoara.
Ajunși la fata locului, polițiștii au identificat conducatorul auto, un bărbat în vârstă de 51 de ani, care a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar ulterior a refuzat și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 02:26, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe strada J.H. Pestalozzi un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani
În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat o valoare pozitivă pentru substanța Metamfetamina.
Conducătorul auto a fost fost transportat la o unitate medicală pentru a i se preleva mostre biologice.
În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 02:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe strada J.H. Pestalozzi un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani.
În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat o valoare pozitivă pentru substanța Metamfetamina.
Conducătorul auto a fost fost transportat la o unitate medicală pentru a i se preleva mostre biologice.
În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
Pe parcursul weekendului, polițiștii timișeni au continuat activitățile ce vizează siguranța rutieră, mai jos fiind redate câteva exemple semnificative:
La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii rutieri din Făget au depistat în comuna Tomești un bărbat în vârstă de 45 ani,în timp ce conducea un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificării conducatorului auto în bazele de date,s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au oprit pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 07:40, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au depistat pe pe strada Republicii din Timișoara un bărbat în vârstă de 24 de ani care conducea un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv la Metamfetamină, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

 

Comments

comments

About the Author