Proteste ale polițiștilor și angajaților din alte sectoare

Posted on dec. 23 2021 - 1:49pm by petre

Mai multe manifestaţii ale angajaţilor din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, din sănătate şi din Poliţie au loc în țară, începând cu ora 12:00.

La Timișoara, polițiștii protestează în fața Prefecturii.

În Piaţa Victoriei din București vor protesta angajaţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, iar în Piaţa Revoluţiei, în faţa Palatului Parlamentului, se vor afla angajaţii din Poliţie, Penitenciare şi militarii trecuţi în rezervă.

Membrii Sanitas au anunţat că vor picheta Parlamentul. Sanitas se află deja în grevă japoneză, solicitând majorarea salariilor pentru toţi angajaţii din sistem.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care a organziat proteste în ultimele zile, spune că mulţi din profesorii României, aflaţi printre cei mai săraci europeni, vor avea ce să pună pe masa de Crăciun doar cu ajutorul rudelor.

„Protestele din ultimile trei zile organizate de federaţiile sindicale din educaţie sunt un semnal puternic pe care vrem să îl tragem nu doar în faţa guvernanţilor, ci şi a opiniei publice! Majorările salariale solicitate de către noi şi care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare nu sunt un moft, ci O NEVOIE REALĂ! Fără aceste majorări, în contextul scumpirilor deja existente la utilităţi şi alimente, peste 70% dintre salariaţii din învăţământ vor fi la limita subzistenţei!
Primul prag al degradării financiare va fi resimţit chiar acum, de Crăciun!

Comments

comments

About the Author