Înseara de 23 August 1944, la ora 22, MSR Mihai I dădea citire la radioul public, Proclamației către țară:
ROMÂNI,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.
ROMÂNI,
Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.
ROMÂNI,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii săse strângăîn jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară.
ROMÂNI,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate.
Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.
ROMÂNI,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărîți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai
Momentul 23 August 1944 reprezintă o etapă de cotitură în istoria României și în istoria universală. În istoriografia universală ziua de 23 August 1944 este cunoscutăca fiind o zi decisivă pentru al doilea război mondial, istoricul englez John Erickson scria referitor la această dată: „23 august 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război„, iar publicistul german Siegfried Kogelfranz sintetiza astfel importanța actului de la 23 August 1944: „Niciodată, printr-un singur eveniment, nu s-au pierdut atât de mulți soldați și atât de mari teritorii (așa cum a pierdut Germania“ n.r.) ca în urma radicalei schimbări de orientare a regelui Mihai„.
În istoriografia românească, îndeosebi în istoriografia comunistă, actul de la 23 August a primit o semnificație deformată, lipsită de însemnătatea lui inițială, comuniștii numind acest moment prin formulările: insurecție armată, insurecție națională, revoluție de eliberare națională și socială, etc. În istoriografia de după anul 1989, actul de la 23 August 1944 a fost considerat o „lovitură de stat„, formulare deloc în conformitate cu realitățile din vara acelui an.
Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a avut loc în condițiile unor mari pierderi teritoriale, pierderi teritoriale pe care unii dintre cei angrenați atunci să decidă, au considerat că recuperearea acestor teritorii se poate face pactizând cu una din părțile care au fost de acord cu aceste pierderi în defavoarea Românei, în speță cu Germania nazistă.
Înlocuind puterea șefului statului cu propria sa putere de decizie, Ion Antonescu își atribuie rol mesianic, rol de salvator al patriei, continuă să mențină măsuri totalitare în România și după ce Mihai I devine rege.
În 6 septembrie 1940, regele Mihai I preia tronul în Regatul României și emite un decret prin care îi acordălui Ion Antonescu puteri depline în conducerea statului, dar acest decret conținea o prevedere importantă, prevedere ce a lipsit din decretul similar semnat de tatăl său, Carol II, cu o zi înainte: Regele numea pe primul-ministru. Diferența a trecut neobservatăla acea vreme, dar, 4 ani mai târziu aceste cuvinte i-au oferit regelui Mihai I justificarea legală pentru demiterea lui Ion Antonescu și numirea unui nou șef de guvern.
Lipsa de dialog, încăpățânarea excesivă a Mareșalului Ion Antonescu în raport cu regele Mihai I și cu liderii partidelor istorice, au târât România în dictatura personală a lui Antonescu, dictatură care a înrobit țara Germaniei naziste și a împins-o să poarte război pe teritoriul altui stat, atrăgând prin aceasta, mai târziu, răzbunarea sovieticilor pentru întreaga României, întreaga populație a țării fiind obligată să suporte pedeapsa biciului bolșevic.
Regimul personal al lui Ion Antonescu a fost instituit în România abia după eliminarea Gărzii de Fier. Îndepărtarea legionarilor a adus instaurarea în țară a dictaturii militare și apropierea lui Ion Antonescu de liderul nazist, Adolf Hitler. Ion Antonescu a proclamat noul său regim la 27 ianuarie 1941 și s-a străduit să sublinieze că România se afla alături de Axă, ca „un act de conștiință„ și nu din calcul politic.
Aderarea lui Ion Antonescu la Pactul Tripartit s-a produs în noiembrie 1940. În zilele de 21-24 noiembrie 1940, Hitler, pentru a se asigura de totala cooperare a României, l-a invitat pe Ion Antonescu la Berlin. La 23 noiembrie 1940 Generalul Ion Antonescu va semna aderarea Românei la Pactul germano-italo-japonez, iar la 4 decembrie 1940, Germania și România au semnat un acord economic, care a înhămat România la efortul de război nazist.
La 12 iunie 1941, la Munchen, Ion Antonescu este informat de Hitler în legătură cu planul său de a ataca U.R.S.S. La 2-5 martie 1941, Adunarea Obșetască Plebiscitară a Națiunii Române aprobă prin vot dictatura personală a lui Ion Antonescu.
La puțin timp dupăinvazia Germaniei naziste în U.R.S.S., la 22 iunie 1941, Mareșalul Ion Antonscu ordonă armatei române să treacăPrutul, România pășind astfel pe calea redobândirii teritoriilor răpite de sovietici. Întreaga populație a României a văzut în acest moment un mijloc prin care se va înlătura pe vecie amenințarea sovietică la adresa ființei naționale și spera într-o campanie scurtă și victorioasă.
Considerându-se unicul stăpân al țării, Mareșalul Ion Antonescu nu a comunicat șefului suprem al armatei, regelui Mihai I, intrarea României în războiul pentru recuperarea teritoriilor răpite. Suveranul român a reușit să afle acest lucru de la Majestatea Sa Regina-Mamă, Elena, care aflase acest fapt de la BBC. Atât regele, cât și liderii partidelor democratice, erau de acord că teritoriile românești răpite trebuiau să revinăRomâniei, dar nu au fost niciodată de acord ca armata română să poarte bătălii pe teritoriile altor state.
În decurs de o lună, Bucovina de Nord și Basarabia au fost eliberate de ocupația sovietică și au revenit Regatului României. La 17 iulie 1941, trupele române conduse de Mareșalul Ion Antonescu treceau Nistrul și urmau armata Germaniei naziste în război pe teritoriul sovieticilor. A fost o decizie luată de Mareșal împotriva opoziției suveranului român, dar și împotriva opoziției liderilor partidelor democratice din România acelor vremuri.
După acest moment, relațiile României cu Marea Britanie și S.U.A. s-au deteriorat. Fiind presat de sovietici, guvernul britanic a transmis un ultimatum guvernului român, la 30 noiembrie 1941, cerând retragerea armatelor sale dincolo de Nistru, până la 5 decembrie. Cerința nu va fi îndeplinită, iar Marea Britanie a declarat război României la 7 decembrie 1941. Obligată de Germania și Italia să îndeplinească angajamentul în urma semnării Pactului Tripartit, România va declara război S.U.A. la 12 decembrie 1941, S.U.A declarând război României pânăla 5 iunie 1942.
Înfrângerea armatelor Pactului Tripartit la Stalingrad, în 1942, a adus în vizor ieșirea României din alianța cu naziștii. Spre București soseau note informative care prezentau situația de pe frontul din U.R.S.S. Într-o notă informativă sosită la 10 noiembrie 1942 în capitala României, se arată„că românii, care s-au luptat fără nici o reticență, nu mai concep să treacă o nouă iarnă în Rusia. Mai grav încă, s-au produs treceri dincolo. În rândurile românești își face loc informația că prizonierii români sunt foarte bine tratați. Aceasta o propagă chiar soldații scăpați întorși din prizonierat. Cât despre germani, unii dintre aceștia dispar, iar italienii fug în corpore de pe front„.
Din toamna anului 1942, liderii partidelor democratice din România, grupați în jurul suveranului român, au luat hotărârea de a scoate România din războiul împotriva puterilor Națiunilor Unite și începerea negocierilor cu reprezentanții acestora pentru a intra în tabăra lor și a întoarce armele împotriva puterilor Pactului Tripartit.
După momentul Stalingrad și Mareșalul Ion Antonescu a ajuns la concluzia că Germania nazistă va pierde războiul și se gândea la alte mijloace de a proteja țara de invazia Armatei Roșii. Ion Antonescu își întoarce privirile spre vest și în primăvara anului 1943 îl autorizează pe Mihai Antonescu, ministru de externe, să inițieze contacte cu Aliații apuseni.
Partidele politice erau excluse de la guvernare în timpul dictaturii antonesciene, dar liderii lor, Maniu și Brătianu, și-au făcut de multe ori cunoscute punctele de vedere, adresând memorii tăioase dictatorului Ion Antonescu. Cei doi lideri ai forțelor democratice din România au adresat, în primăvara și vara anului 1943, trei memorii lui Ion Antonescu, memorii prin care îi cereau să renunțe la alianța cu Germania nazistă și să nu mai manifeste ostilitate față de „marile democrații anglo-americane… aliații noștri naturali„.
În aceste memorii, Maniu și Brătianu au cerut dictatorului Ion Antonescu, retragerea armatei în cadrul frontierelor țării, în scopul de a evita „gravele prejudicii„ la care sunt expuse interesele naționale. Antonescu refuză să dea curs cererilor celor doi lideri politici, dar nu se opune negocierilor cu Aliații.
Învara lui 1943 și în primăvara lui 1944, armatele naziste erau împinse către frontierele României. În aprilie, Armata Roșie începe ofensiva de recucerire a Crimeei. Încadrul acestei operațiuni, ulitimele trupe germane și române au fost evacuate din Sevastopol la 10-13 mai. În aprilie 1944, trupele sovietice au trecut Prutul, linia frontului atingând în acest fel teritoriul românesc.
Liderii partidelor politice grupați în jurul tronului găsesc, în primăvara anului 1944, prilejul să ducă mai departe încercările pentru scoaterea României din războiul contra Națiunilor Unite. Liderul opoziției democratice, Iuliu Maniu, avea să trimită mesaje guvernului britanic, între noiembrie 1942 și martie 1943. Aceste msaje au fot trimise prin diferite canale, inclusiv diplomați elvețieni și turci.
Înaceste mesaje Maniu explica britanicilor rolul României în acest război și aspirațiile ei.
Maniu va respinge propunerile aliate atunci când i se cerea declanșarea unei acțiuni militare împotriva Axei, ca mijloc de urgentare a retragerii României din război. Iuliu Maniu își motiva acest refuz, arătându-le aliaților că, în absența armatei române, care se afla pe front, germanii aveau forța militară necesară să răstoarne guvernul și să reinstaleze regimul legionar, iar în această situație democrația ar fi fost compromisă. Maniu susținea alăturarea României cauzei aliaților, dar românii doreau din partea guvernului britanic și american garantarea integrității teritoriale a țării. Forțele democratice ale țării se arătau îngrijorate fațăde amenințarea sovietică, amenințare care punea în pericol independența României, dar aveau speranța căOccidentul va putea evita această catastrofă.
Marea Britanie răspunde României, dându-i de înțeles cănu se poate baza doar pe Aliații occidentali, ci va fi nevoită să ajungă la o înțelegere și cu U.R.S.S. În ianuarie 1943 Foreign Office îl va informa pe Iuliu Maniu că frontierele Românei de după război, vor fi trasate în conformitate cu Carta Atlanticului și cu recunoașterea britanică a intereselor de securitate al U.R.S.S. în privința frontierei de vest a acesteia.
Guvernul sovietic a manifestat la început un inters moderat în a trata cu opoziția democratică din România. Ambasadorul britanic la Moscova, Sir Archibald Clark Kerr, s-a oferit să pună autoritățile sovietice în contact cu Iuliu Maniu, Molotov a spus că e prematur și a sugerat britanicilor să urmeze această deschidere. Nici Iuliu Maniu nu s-a arătat interesat să trateze cu sovieticii atâta timp cât aliații occidentali nu garantau că România nu va intra sub dominația sovietică. În august 1943, omul politic român a reiterat disponibilitatea să negocieze cu britanicii și americanii, dar nu cu sovieticii.
Atât forțele democratice din țară, grupate în jurul regelui Mihai, cât și tabăra grupatăîn jurul dictatorului Ion Antonescu, vor lua indirect legături cu guvernul sovietic, principalul scop fiind de a testa atitudinea acestuia fațăde România.
Un alt canal românesc spre Moscova trecea prin Stockolm, unde Frederic Nanu a purtat convorbiri în decembrie 1943/ianuarie 1944 cu oficiali ai Legației sovietice. Înfebruarie 1944, Nanu a comunicat la București căMoscova a promis sărespecte suveranitatea și independența României, săo ajute săredobândeascăTransilvania dacăabandona alianța cu Germania nazistă, dar, Mihai Antonescu nu răspunde, întrucât considera căRomânia e mai în siguranțădacătrateazăcu Occidentul.
Iuliu Maniu și Mihai Antonescu se angajeazăîntr-o nouăinițiativăde pace cu Marea Britanie și S.U.A. La sfârșitul lui 1943, Aliații occidentali acceptăpropunerea lui Maniu ca un reprezentant al opoziției săfie trimis sănegocieze direct cu puterile occidentale. Înfebruarie 1944, prințul Barbu Știrbey este trimis la Cairo, sediul Comandamentului Aliat pentru Orientul Mijlociu, pentru a negocia. Prințul aduce la cunoștința Aliaților cătoate forțele politice din România sunt pentru a trece în tabăra lor. Cei 3 reprezentanți ai Aliaților nu și-au luat angajamente, dar au expus clar căprima condiție pentru vreo înțelegere era capitularea necondiționată.
Apropierea Armatei Roșii de granițele României și ocuparea Ungariei de armata Germaniei naziste, la 19 martie 1944, au alarmat cercurile politice de la București. La 21 martie, Mihai Antonescu îi expediazăun mesaj prințului Știrbey, la Cairo, prin ministrul român la Ankara, mesaj prin care-i cere săafle reacțiile Aliaților fațăde noile condiții existente în război. Răspunsul a venit, la 22 martie, din partea generalului Henry M. Wilson, comandantul Forțelor Aliate din Mediterana, care nu s-a consultat cu colegii săi americani și sovietici. Generalul a cerut guvernului român săcapituleze imediat și sănu opunărezistențătrupelor sovietice în înaintare. Dupăo săptămânăva trimite un alt mesaj lui Mihai Antonescu, în care adaugăcondițiilor deja exprimate necesitatea unor contacte directe între Ion Antonescu și ÃŽnaltul Comandament Sovietic, pentru a stabili cooperarea între armatele române și sovietice împotriva naziștilor germani. La 2 aprilie, Wilson îi scria lui Iuliu Maniu și punea aceleași condiții pentru un armistițiu, dar, mai cerea răsturnarea dictaturii lui Ion Antonescu dacănu vroia săpărăseascăde bunăvoie alianța cu Germania nazistă. Mihai Antonescu și Iuliu Maniu nu au răspuns pentru căpropunerile lui Wilson nu acordau garanții pe care ei le considerau esențiale pentru ființa statului român.
Negocierile de la Cairo ajunseserăîn aprilie la un moment critic. Ajunși la Prut, sovieticii își asumaserăun rol mai activ. Molotov anunța, pentru a grăbi ieșirea României din alianța cu Germania nazistă, căUniunea Sovieticănu cautăsădobândeascăvreo parte din teritoriul românesc sau săschimbe ordinea socialăa țării. (FRUS, 1944, IV, p. 165-166: Ambasada U.S. către Departamentul de Stat).
Taberei grupate în jurul regelui i-a venit tot mai greu săstabileascălegătura pentru a definitiva negocierile cu Aliații. Aceasta s-a petrecut în ziua în care Aliații au anunțat cănu mai vor sănegocieze cu oficialii români atâta timp cât aceștia nu vor aduce în rândurile lor pe comuniști și socialiști. Aceastădecizie a venit din partea sovieticilor și a surprins foarte neplăcut forțele politice democratice grupate în jurul tronului. Comuniștii, interziși prin lege în Regatul României din perioada interbelicăpentru acțiunile lor antistatale și supuși la privațiuni de libertate în timpul regimului Antonescu, erau sprijiniți de Moscova, se știa bine asta atunci.
Neavând încotro, oficialii români au primit cu destulăreținere aceastădecizie, dar numărul mic al comuniștilor la acea vreme, nu le-a dat de gândit forțelor democratice căaceștia pot reprezenta ceva. Regele și liderii partidelor democratice nu se gândeau căsovieticii vor găsi în comuniști principalul punct de sprijin în răzbunarea lor pentru faptele necugetate ale dictatorului Ion Antonescu, atunci când a decis ca armata românăsălupte împotriva Uniunii Sovietice, trecând Nistrul.
La 12 aprilie, reprezentantul sovietic la Cairo, i-a prezentat lui Știrbey condițiile minimale de armistițiu ale țării sale, formulate în urma consultărilor avute cu reprezentanții guvernelor britanic și american. Condițiile sunt comunicate lui Iuliu Maniu și Mihai Antonscu, via Ankara, și presupuneau ieșirea din alianța cu Germania și lupta comunăa Armatei Române și a celor aliate împotriva Germaniei naziste; restabilirea frontierei româno-ruse din 22 iunie 1941; plata despăgubirilor de război către U.R.S.S.; eliberarea tuturor prizonierilor de război aliați; deplasarea fărăopreliști a Armatei Roșii pe teritoriul românesc; anularea Dictatului de la Viena și sprijin sovietic pentru revenirea Transilvaniei de Nord la România.
La București, Iuliu Maniu avea contrapropuneri. Neavând încredere în promisiunile sovietice de respectare a suveranității țării, cere săfie scris în condițiile de armistițiu, ca nici unor trupe străine sănu li se permităsăintre în țarădacănu li se va cere acest lucru. Dorind săevite ocuparea țării de sovietici, a cerut Comandamentului Aliat din Orientul Mijlociu sătrimităîn România douădivizii aeropurtate. La 21 aprilie,
Aliații resping alte negocieri și cer guvernului român sărăspundădacăacceptăsau respinge termenii armistițiului. La 10 iunie, fărăvreun entuziasm, Iuliu Maniu primește armistițiul pe baza celor 6 puncte stabilite la 12 aprilie.
Tabăra antoneștilor respinge armistițiul în acești termeni și preferăsămenținăalianța cu Germania nazistă. Ei considerăcăacceptarea armistițiului astfel formulat ar însemna capitulare României în fațăUniunii Sovietice și prin asta s-ar pune în pericol însăși existența țării. Și tabăra antoneștilor spera cărăzboiul va lua o întorsăturăfavorabilăpentru sosirea trupelor occidentale în sprijinul României.
Pe front situația se prezenta foarte dezavantajos pentru România. Regele Mihai și liderii partidelor democratice primeau vești, deloc îmbucurătoare de pe frontul din Moldova. Mareșalul Ion Antonescu trebuia convins săiasădin aliața cu Germania nazistă. Gruparea din jurul tronului, decide data de 26 August 1944 săîntreprindăceva pentru convingerea Mareșalului de a semna ieșirea României din alianța cu Germania nazistă. Prezenți la aceste negocieri, comuniștii pregătiserăîntr-un mod al lor acest moment, dar regele Mihai va afla căMareșalul este nevoit săplece pe front în 24 august, iar în aceste condiții, fărăștirea grupării comuniștilor susținuți de Moscova, liderii partidelor democratice, împreunăcu regele Mihai, devanseazădata pentru 23 August.
La 23 August 1944, Mareșalul Ion Antonescu a fost convocat de suveranul român, regele Mihai, superior Mareșalului în Armata Romînă, regele având și funcția de voievod al oastei române (Comandant Suprem al Armatei), pentru a fi convins săsemneze ieșirea din alianța cu Germania nazistă. Discuțiile au fost purtate între orele 16:15-16:58. ÃŽmpreunăcu alți oficiali ai Armatei Române, regele Mihai s-a străduit să-l convingăpe dictator cănu mai este momentul săcontinue războiul în alianța cu germanii. Antonescu a fost în principiu de acord cu semnarea armistițiului, dar numai dupăce ar fi ajuns la o înțelegere cu germanii. Luând în calcul și posibilitatea ca Antonescu săcomunice lui Hitler intenția de a semna armistițiul cu Aliații, dictatorul nazist, în aceste condiții, putând da ordine săfie cu toții arestați, iar pentru România săse instaureze un guvern legionar care sălupte alături de Germania nazistăpânăla capăt, regele a ordonat printr-o frază-parolă, arestarea dictatorului Antonescu, având la bazăși prevederea din decretul dat odatăcu urcarea pe tron, la 6 septembrie 1940: Regele numește primul-ministru.
Comuniștii au aflat despre arestarea lui Antonescu dupăce aceasta a avut loc, rămânând foarte surprinși cădata a fost devansată. L. Pătrășcanu, cu puțin timp înainte ca MSR Mihai sădea citire Proclamației către țară, a pătruns la Palat împreunăcu inginerul Ceaușu și așa dupăcum spune regele „era alb la față, și mi-a spus: „Ce ați făcut? Ne-ați nenorocit!„ (Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, editura Humanitas, 1997.) Momentul i-a luat pe nepregătite, comuniștii constatând căplanul lor a fost dejucat. Prin acțiunea sa regele Mihai nu a dat ocazia comuniștior să-și asume paternitatea actului din acea seară.
Odatăcu arestarea lui Ion Antonescu, dictatura luase sfârșit în Regatul României, Constituția de la 1923 avea din nou efect juridic, fiind repusăca lege fundamentalăa țării. Dupăarestarea lui Ion Antonescu, suveranul român a constituit un guvern de militari prezidat de generalul Constantin SĂƒnătescu, guvern în care liderii celor 4 partide constituite în Blocul Național Democrat – Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, C. Titel Petrescu și L. Pătrășcanu – intrau ca miniștri de stat fărăportofoliu.
Înseara de 23 August 1944, la ora 22, MSR Mihai I dădea citire la radioul public, Proclamației către țară:
ROMÂNI,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.
ROMÂNI,
Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.
ROMÂNI,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii săse strângăîn jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară.
ROMÂNI,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate.
Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.
ROMÂNI,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărîți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai
Actul de la 23 August 1944 a fost realizat într-un moment în care armata Germaniei naziste se afla în impas pe toate fronturile, luând-o prin surprindere. Evenimentele care au urmat, au adus naziștilor mari pierderi, perderi din partea unui stat de pe teritoriul căruia își întrețineau foarte bine mașina de război. Așa cum a spus și MSR Mihai I, “actul de la 23 August nu se datoreazăunei singure minți, (…) pregătirea lui a început într-un moment când prelungirea războiului devenise pentru mulți o realitate absurdă„. Așadar, forțele democratice grupate în jurul tronului au reușit la 23 August 1944 un act de mare curaj, un act prin care cel de-al doilea război mondial a fost scurtat în Europa cu aproape 6 luni. Planul comuniștilor de a prelua puterea în urma acelei Proclamații a fost dejucat prin devansarea datei pentru 23 August, comuniștii rămânând descumpăniți dupăce au aflat cele întâmplate în după-amiaza acelei zile fierbinți.
Vestea ieșirii Regatului României din război a fost salutată, în noaptea de 23 spre 24 august 1944 de manifestații spontane ale populației bucureștene. Pânăla sfârșitul lunii august, capitala Regatului României a fost eliberatăde ocupantul nazist, fărăvreun ajutor din partea altei armate, de brava ArmatăRomînă.
De Cornel Florin Seracin
