O tânără a furat 12 telefoane mobile dintr-un magazin din Timișoara

Posted on aug. 1 2023 - 8:42am by petre

La data de 31.07.2023, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, de către administratorul unui magazin cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras 12 telefoane mobile din interiorul unui magazin de pe strada Gheorghe Lazăr, din Timișoara.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba de o tânără în vârstă de 22 de ani, bănuită de comiterea faptei. Aceasta a fost găsită la domiciliul său din Timișoara și a fost condusă la sediul poliției pentru audieri.

Polițiștii au reușit recuperarea parțială a prejudiciului.

În urma probatoriului administrat în cauză, tânăra a fost reținută pentru o perioada de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acesteia și recuperării prejudiciului în totalitate.

Comments

comments

About the Author