O asistentă medicală și-a abandonat fetița pe un tomberon de gunoi, după naștere – ce s-a întâmplat apoi cu micuța, e o minune

Posted on dec. 3 2019 - 3:11pm by petre

Brigitta, o asistentă medicală, este anchetată pentru că a născut la Maternitatea din Oradea și a abandonat copilul pe o pubelă de gunoi, de pe o stradă din oraș.

Pe 15 ianuarie 2013, un bărbat a descoperit la o pubelă de gunoi de pe strada Slatina o fetiță, acoperită în niște pături, abandonată, a notat Bihoreanul.ro.

Copila a fost dusă la Spitalul Municipal, pentru investigaţii medicale, şi apoi predată în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Părinții copilei abandonate au fost descoperiți după șase ani, în toamna aceasta.

Fetiţa se născuse pe 8 ianuarie 2015 în Maternitatea Oradea. Mama, Brigitta Adi, elevă în ultimul an la Colegiul Silvania din Zalău, îşi ascunsese sarcina de familie, prieteni, colegi şi profesori, iar a mers să nască la Oradea.

La internare, tânăra nu ar fi prezentat actul de identitate, motiv pentru care, după naştere, a fost obligată să completeze un formular. Acolo a trecut datele ei şi ale tatălui, actualul său soţ, Sándor Rolánd, numele pe care urma să-l dea micuţei, iar apoi i s-a făcut şi o fotografie, care a fost ataşată la dosarul medical.

Brigitta şi bebeluşul au fost externaţi după o săptămână, când fata a plecat fără să-l înregistreze, abandonându-l în oraş, în frig, pe o pubelă din strada Slatinei.

Când s-a dus să își facă alt buletin, s-a descoperit secretul ei Recent, când tânăra s-a căsătorit şi s-a prezentat la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Zalău pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, funcţionarii i-au cerut să prezinte şi certificatul de naştere al fetiţei.

Aşa a ajuns Brigitta în faţa procurorilor de la Parchetul Sălaj, chemată să lămurească împrejurările în care a născut și ce s-a întâmplat cu pruncul.

La audieri, tânăra – care între timp a absolvit specializarea Asistenţă Medicală Generală a UMF Cluj şi s-a angajat în străinătate – a pretins că n-ar fi fost vreodată mămică.

A revenit asupra declaraţiei, susţinând că şi-a abandonat copilul la spital şi n-a fost contactată niciodată de autorităţi. În final, a recunoscut că l-a lăsat în stradă.

Dar, a adăugat ea, ar fi stat ascunsă în apropiere, pentru a se asigura că pruncul nu păţeşte nimic până când urma să fie găsit de cineva.

Ambii părinți sunt cercetați, sub control judiciar, pentru rele tratamente aplicate minorului, faptă pedepsită cu închisoare între 3 şi 7 ani.

Dusă la spital imediat după ce a fost găsită, micunța a fost diagnosticată cu pneumonie şi internată pentru câteva zile, timp în care poliţiştii au sesizat DGASPC Bihor.

Cum n-au reuşit să găsească atunci părinţii, vârsta micuţei a fost apreciată printr-o expertiză medico-legală ca fiind de 2 săptămâni, iar în baza datelor funcţionarii de stare civilă i-au înregistrat ulterior naşterea, dându-i un nume şi un CNP.

Considerat abandonat, pruncul a fost dat în plasament de urgenţă şi, în scurt timp, adoptat de o familie din Oradea. Acum în vârstă de 6 ani, fetiţa are o copilărie fericită şi nici nu bănuieşte că a avut o altă mamă, care a părăsit-o la un tomberon, relatează EBihoreanul.ro.

Comments

comments

About the Author