Este nerealistă încercarea de a realiza o analiză exhaustivă și obiectivă a activității unei echipe care administrează o comunitate de aproape 400.000 de suflete, deoarece interesele și prioritățile fiecăruia diferă, evident, astfel că un lucru bun și prioritar pentru unii poate fi rău pentru alții și nu poți mulțumi pe toată lumea.
În linii generale, așa se întâmplă și cu actuala administrație a Timișoarei, cea a primarului Nicolae Robu, care azi împlinește 7 ani de la câștigarea primului mandat, pe valul de simpatie USL.
Admirat de unii, criticat și hulit de alții, primarul Nicolae Robu a reușit performanța de a fi considerat de cei care îl susțin ca ”un primar mai bun decât Ciuhandu”, comparația cu precedenta administrație fiind principalul argument al fanilor săi, care spun invariabil că ”Ronu măcar face ceva”.
Comparația cu alte orașe, însă, îi displace profund primarului de la Timișoara care a reușit, cel puțin până acum, să îi țină pe votanții săi captivi într-o bulă a poveștilor frumoase cu dezvoltări în forță și mărețe realizari. Realizări ce, din păcate, fie nu prea există, fie sunt mult prea puține și prea neimportante în comparație cu ceea ce se petrece în orașe moderne din Europa și chiar din România.
Dacă dăm la o parte elementul de basm pe care îl narează constant primarul pe Facebook și în conferințele de presă, vom vedea că în 7 ani de administrație Robu, orașul nu a progresat în ritmul altor centre urbane, excepție făcând proiectele private care schimbă radical fața unor zone întregi (Iulius Town, Shopping City, ISHO, Nokia, Vox, etc) .
Sigur, e lăudabil că s-a reușit derularea și finalizarea cu succes de către administrația Robu a proiectelor depuse spre finanțare europeană de administrația Ciuhandu și anume subtraversarea Michelangelo, reabilitarea malurilor Begăi și vaporettele, reabilitarea unei părți a centrului istoric.
În rest, s-au lărgit două pasaje (Popa Șapcă și Jiul), s-au lărgit unele străzi și s-au optimizat câteva intersecții, s-au amenajat câteva locuri de parcare printre blocuri, s-au amenajat și s-au reamenajat câteva parcuri, se construiește un modern Spital pentru Copii, s-au reabilitat termic unele blocuri.
Evident că s-au mai făcut lucrări, mici sau medii, reparații, întreținere, și altele, dar acestea țin de funcționarea normală a oricărei comunități și nu de dezvoltatea acesteia.
Din nefericire, la capitolul funcționare, Timișoara a căzut, în mandatele primarului Robu, sub standardul minim de civilizație urbană: salubrizare urbană dezastruoasă (generată și de situația favorizată în care a fost o societate de profil care, deși avea monopol, și-a permis să se retragă din activitățile care nu îi mai conveneau, lâsând timișorenii între gunoaie și pe primar într-un luxos Mercedes); transport public de foarte proastă calitate (mai ales la modul defectuos de funcționare); iluminat public jenant; activitatea de Poliție locală supusă direct mofturilor primarului și focalizată pe colectarea de amenzi care se fac venit la bugetul local (de la bicicliști, etc); trafic rutier sufocat, deși s-au cheltuit bani grei europeni pentru un sistem ”inteligent” de management care funcționează de fapt rudimentar, milioane de euro aruncate pe evenimente culturale de calitate îndoielnică, promovate neprofesional și care au doar câteva zeci de spectatori, milioane cheltuite cu închirierea unei scene și a unor echipamente de sonorizare și lumini de la aceiași abonați la banul public, dotări care ar fi trebuit să fie de mult în inventarul Casei de Cultură, bani grei aruncați (tot abonaților la banii publici) pe servicii de promovare ineficiente, pile peste pile, personale sau politice, angajate clientelar în administrație, cu salarii nesimțite în comparație cu performanța și cu media de salarizare, și, peste toate, un dispreț profund față de lege.
Surprinzător, primarul Nicolae Robu, care se declara la început de mandat un adept neclintit al meritocrației și un dușman nemilos al scuzelor și justificărilor a ajuns, încet dar sigur, el însuși un campion al justificărilor.
”Nu am reușit să terminăm că a plouat, s-a întârziat lucrarea pentru că la Timișoara avem patru anotimpuri, nu putem să facem aia că nu ne lasă oamenii răi de la nu știu ce organ de control, nu am făcut parcările promise pentru ca…, am aruncat 32.000 de euro la fier vechi pentru că nu am știut că minibuzele electrice sunt de fapt mașini de golf și nu au voie să circule în oraș, nu am putut stropi pentru țânțati pentru că nu știu ce licitație e cu probleme, nu am terminat sala de sport pentru că nu știu ce insolvență, nu putem cosi iarba pentru că, nu avem iluminat public funcțional pentru că…, suntem încojurați de gunoaie și praf din cauză că…, sistemul de management al traficului încă nu înțelege cum e cu optimul local și general, oamenii răi, presa nepresă, ticăloșii și alte basme, injurii și scuze.
La primarul Nicolae Robu, dacă se face ceva bine este meritul său propriu și personal, dacă iese ceva rău, întotdeauna alții sunt vinovați.
Acum se lucrează cu zor la terminarea lucrărilor, care trebuiau să fie gata acum un an, la Parcul Central și la reabilitarea, modenizarea și lărgirea a două poduri, ceea ce este foarte bine.
Dar este și foarte puțin, comparativ cu orice oraș modern, comparativ cu Clujul, Oradea și alte orașe care au și poduri noi, și transport public performant, și săli de sport, și stadioane, și salubrizare decentă, și clădiri centrale reabilitate, și parcări, și mult mai puține scuze sau justificări.
Dacă până acum, opoziția locală, adică PSD-ul, nu a fost capabilă să producă un contracandidat real domnului Robu, iată că acum noi votanți ai USR – Plus îi suflă actualului edil în ceafă, ceea ce ar trebui să ne fie tuturor de folos, adică poate îl vor forța să fie un primar nu doar mai bun decât Ciuhandu, ci chiar un primar bun.
