Miting de protest în fața Guvernului în prima zi de stare de alertă – jandarmii au intervenit și au ridicat două persoane

Posted on mai 15 2020 - 5:36pm by petre

Vineri, în prima zi de relaxare a restricțiilor, circa două sute de oameni s-au strâns în Piața Victoriei din București, cu steaguri tricolore, pentru a protesta în fața Guvernului.

În mijlocul protestatarilor a apărut și Adrian Severin, fost europarlamentar, condamnat în 2016 la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență.

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București, a declarat la Digi 24: „Am apelat la recomandări inițial, încercăm să avem un dialog cu ei. Facem apel la buna credință a celor care se află acolo în Piața Victoriei, încercăm să gestionăm situația fără a avea incidente. Adunările publice sunt interzise, suntem în postura în care, momentan, acționăm cu echipa de dialog, aplicăm măsurile progresiv. Conducătorul acțiunii va decide dacaă e nevoie de mai mult decât purtarea unui dialog. E importantă sănătatea publică”.

De asemenea, protestul are loc în contextul în care autoritățile au interzis miting-urile, în această perioadă.

Protestul este organizat de Frontul Civic Unit și a fost anunțat pe Facebook.

Pe pagina evenimentului, organizatorii spun că protestează pentru:

„Transparență: dovezile cazurilor de c0r0navirus care stau la baza statisticilor oficiale precum și dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de C0V1D-I9.

Pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului.

Sancționarea tuturor celor care se fac complici ai infracțiunilor mai sus menționate: instituțiile publice, medicii corupți care au făcut uz de fals pentru falsificarea statisticilor, canalele oficiale de comunicare.

Anularea tuturor acordurilor semnate de România cu 0MS, organizație finanțată de B1ll Gate$ și alți filantropi ale căror interese le impune abuziv la nivel global.

Nu suntem de-acord cu aplicarea unor măsuri dictate de o organizație îndoielnică ce are în spate interese financiare și care a declarat stare de pandem1e fără a avea un temei real”

UPDATE.:

Marian Moroşanu, zis Marian Ceauşescu, unul dintre cei mai cunoscuţi protestatari din perioada mitingurilor declanşate de OUG 13, a fost luat pe sus vineri de jandarmi din Piaţa Victoriei, unde avea loc un protest împotriva autorităţilor, în special împotriva preşedintelui Iohannis, şi amendat cu 200 de lei. „Ceauşescu” susţine că este un abuz şi că va acţiona în instanţă.

Moroşanu nu participa la protest ci era într-un scuar în proximitatea alveolei unde se protesta atunci când a fost ridicat de jandarmi

Întrebaţi de ce îl ridică pe acesta, forţele de ordine au susţinut că Moroşanu ar fi înjurat o persoană.

Urcat în dubă în aplauzele unora dintre protestatari – unii dintre ei simpatizanţi PSD – Moroşanu a fost dus la poliţie unde a fost amendat cu 200 de lei pe motiv că a provocat scandal.

De partea lui, Moroşanu acuză însă că a fost agresat de un participant la protest care i-ar fi dat doi pumni. Marian „Ceauşescu” a declarat pentru Epoch Times că jandarmii au asistat impasibili când agresorul său l-a lovit şi că au intervenit abia când el l-a împins pe bătăuş pentru a se apăra. Nemulţumit, Moroşanu acuză că îi va face plângere penală celui care l-a lovit.

UPDATE: Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus, referitor la prostestul din Piaţa Victoriei, că „astfel de acţiuni sunt riscante pentru societate”, iar oamenii care participă la demonstraţii „s-au ghidat după reţelele de socializare, după manipulare şi dezinformare”.

UPDATE: Jandarmeria Română a remis un comunicat ca urmare a protestului din Piaţa Victoriei.

In legătură cu manifestaţia publică ce se desfăşoară în Piaţa Victoriei, Jandarmeria Bucureşti face următoarele precizări:

Prin măsurile pe care le luăm, punem pe primul plan sănătatea, ordinea publică şi siguranţa participanţilor la adunarea publică.

Primele măsuri pe care le-am luat sunt de dialog, apel la responsabilitatea persoanelor prezente şi recomandări pentru respectarea măsurilor de protejare a sănătăţii.

sursa: Libertatea

Comments

comments

About the Author