Manastirirea dateaza din jurul anului 1551, fiind intemeiata de calugarii franciscani veniti din Bosnia.
A fost construita in etapa dintre 1727 si 1826, predominand elementele in stil baroc.
Prima biserica a fost inaltata aici la 1520, intr-o perioada cand la sud de Mures, in Banat, domneau turcii. Acestia au atacat in repetate randuri asezarea, iar biserica a trebuit reconstruita de multe ori. La invazia turceasca asupra Lipovei, din 1695, biserica de la Radna a fost arsa din temelii, insa icoana Maicii Domnului a ramas intacta. Icoana era de origine italiana.
Dupa ce turcii au fost alungati din Banat, o noua biserica a fost construita. Actuala biserica, inceputa in 1752 si terminata integral in 1782, este dominata atat in interior, cat si in exterior de stilul baroc. In 1911 ambele turnuri ale bisericii au fost inaltate cu 31 m in actuala forma. Cladirile si anexele care tin de manastire s-au construit in mai multe etape, intre secolele XVII-XIII.
In interior se remarca altarul principal din marmora de Carrara, pe care este asezata icoana Sf. Maria, o lucrare in stilul Renasterii tarzii (sec. XVII). In spatele altarului se ridica un urias tablou al „bunei vestiri” de I. Roskovics (1891). In nava se gasesc opt altare in stil baroc, datand din secolul al XVII-lea.
Notă istorică despre Maria-Radna, principalul loc de pelerinaj al Diecezei Romano-catolice de Timişoara
1241. Deja la scurt timp după marea năvălire tătară este atestat un număr de patru localităţi ce conţineau în toponimicul lor numele de „Radna”. Ele se găseau în proprietatea cetăţii Solumnus (Şoimoş).
1327. Regele Ungariei Carol Robert de Anjou construieşte la Lipova o mănăstire şi o biserică închinată Sfântul Ludovic de Toulouse, unchiul său. Amândouă sunt încredinţate călugărilor franciscani.
1440. Radna este menţionată pentru prima dată în documente. Toponimicul, care acum apare singur, are la bază cuvântul de origine slavă ” ruda „, care se traduce prin ” metal „.
1520. În jurul acestui an, o văduvă pioasă ridică prima capelă pe dealul din Radna. După ce Banatul va fi cucerit de către otomani, capela va sluji credincioşilor şi călugărilor franciscani, refugiaţi din calea năvălitorilor pe malul nordic al Mureşului.
1642. Pater Andrija Stipančić, călugăr franciscan observant din provincia „Bosna Argentina” şi preot la Radna, reuşeşte după un lung şi anevoios drum făcut pe jos până la Istambul şi înapoi, să obţină de la sultan un „Embre” pentru renovarea capelei sale. În timpul stăpânirii otomane creştinii nu aveau voie să ridice sau să-şi repare bisericile, fără acordul, foarte greu de obţinut, al sultanului.
1668. Bătrânul Georg Vriconosa donează capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf Remondini din Bassano del Grappa, în Italia. Aceasta este icoana miraculoasă cinstită până în zilele noastre.
1695. În timpul asediului cetăţii medievale Lipova, soldaţii otomani au incendiat capela franciscanilor situată pe dealul de dincolo de Mureş, în Radna. În mod miraculos, icoana tipărită pe hârtie nu a ars, fiind găsită mai apoi de credincioşi printre resturile carbonizate.
1709. În urma epidemiei de ciumă şi a promisiunii făcute de către locuitorii oraşului Arad, are loc pelerinajul acestui oraş la Maria-Radna, în semn de mulţumire pentru încetarea şi salvarea de această teribilă plagă.
1750. Are loc, în urma unei investigaţii minuţioase, recunoaşterea oficială din partea Bisericii a locului de pelerinaj de la Maria-Radna, recunoaştere făcută publică prin intermediul canonicului Johannes Szlezak.
1756. La data de 7 iulie, în sărbătoarea Rusaliilor, are loc aşezarea pietrei de temelie a unei noi biserici pentru Maria-Radna, biserica veche fiind deja neîncăpătoare. Celebrarea este condusă de către prepozitul mare al Capitlului Catedral de Cenad, cu reşedinţa la Timişoara, Clemens Rossi. Noua biserică dăinuie până în zilele noastre.
1767. În ziua de 9 iunie, din nou în sărbătoarea Rusaliilor, episcopul Franz Anton Leopold von Engl zu Wagrain, mută solemn şi în mod personal icoana miraculoasă din vechea capelă în noua şi frumoasa biserică, pe care o binecuvântase cu o zi înainte.
1768. Se află în vizită la Maria-Radna, arhiducele Josif al Austriei, viitorul împărat Josif al II-lea de Habsburg. Despre el se spune că ar fi fost atât de impresionat de acest loc de har, încât ar fi afirmat că dacă nu ar fi fost arhiduce ar fi dorit să devină guardian la Maria-Radna.
1770. Icoana miraculoasă primeşte în dar o podoabă nepreţuită: este adusă de la Viena marea ramă din argint, opera meşterului aurar oficial al curţii imperiale, Josef Moser.
1820. În acest an sunt finalizate lucrările la biserica din Maria–Radna. Arhiepiscopul-principe, primat al Ungariei, Alexander Rudnay consacră în mod solemn biserica, dăruind totodată icoanei miraculoase două coroane din aur. Numele de familie al arhiepiscopului însemna „de Radna”, el cerând prin testament ca la moartea sa inima să-i fie scoasa din piept şi aşezată spre odihnă în preajma icoanei Sfintei Fecioare Maria din Radna.
1895. Cu ocazia aniversării a două sute de ani de la înregistrarea primului miracol de la Maria-Radna, biserica este înfrumuseţată cu un nou altar principal, realizat din marmură de Carrara, altarul cel nou din marmură înlocuind unul mai vechi din lemn.
1911. Cele două turnuri ale bisericii din Maria-Radna sunt înălţate fiecare cu câte 30 de metri, astfel ele ajungând la înălţimea totală de 67 de metri. Această realizare se datorează lui Pater Augustinus Prieszter OFM, din a cărui iniţiativă este reamenajată şi colina cu Calea Sfintei Cruci, din spatele bisericii.
1935. În acest an este înregistrat cel mai mare număr de pelerini din istoria Radnei: au venit în pelerinaj împreună cu episcopul diecezan Dr. h. c. Augustin Pacha, peste 73.000 de credincioşi, mulţi dintre ei parcurgând pe jos, împreună cu episcopul întreaga distanţă.
1948. Pater Ernst Harnisch OFM devine noul guardian al mănăstirii şi al locului de pelerinaj din Maria-Radna. În vremuri tulburi şi deosebit de grele pentru credinţa catolică, el a asigurat pentru aproape o jumătate de secol, conducerea acestui atât de iubit loc de pelerinaj.
1951. După interzicerea ordinelor călugăreşti de către puterea comunistă (1949), sunt concentraţi la Maria Radna, în condiţii deosebit de grele, toţi franciscanii din România. După această dată călugării se vor împrăştia în toată ţara.
1964. După ce a fost închis în temniţele comuniste timp de treisprezece ani, episcopul clandestin Dr. Adalbert Boros este eliberat. În primul său drum, direct din temniţă, paşii săi se vor îndrepta spre Sfânta Fecioară din Maria-Radna.
1992. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, conferă bisericii de pelerinaj din Maria-Radna titlul de Basilica Minor. Cu această ocazie, arhiepiscopul titular Dr. Adalbert Boros dăruieşte bazilicii din Maria-Radna un nou altar, în semn de mulţumire faţă de Sfânta Fecioara din Maria-Radna pentru ocrotirea acordată Bisericii şi diecezei în vremurile grele ale comunismului.
2003. Începând cu acest an, de la data de 1 octombrie călugării franciscani observanţi, după o bogată şi multiseculară prezenţă părăsesc mănăstirea din Maria-Radna, din lipsă de fraţi. Din acest moment întreaga viaţă a acestui loc de pelerinaj este încredinţată clerului diecezan. Primul paroh din cadrul clerului diecezan este numit în persoana părintelui Andreas Reinholz, Canonicus Arhidiaconus în cadrul Capitlului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.
