Lacrimi și durere printre români în vacanță în Antalya – un băiețel de numai cinci anișori s-a înecat în piscina hotelului

Posted on iul. 18 2023 - 1:16pm by petre

Vacanţa peste hotare s-a încheiat tragic pentru o familie de români! Băiatul de cinci ani a murit înecat în piscina resortului unde familia îşi petrecea concediul.

De faţă – în momentul tragediei – era şi sora băiatului.

Într-un moment de neatenţie, în care familia se afla cu cei doi copii la piscina resortului din Antalya, băieţelul de cinci ani s-a dezechilibrat şi a căzut în apă.

 

A fost scos la scurt timp din piscină şi s-au început manevrele de resuscitare, însă din păcate nu a mai putut fi salvat. Nimeni nu se aştepta la un astfel de eveniment tragic.

Tatăl micuţului a postat pe reţelele de socializare mai multe mesaje sfâşietoare prin care anunţă decesul fiului şi prin care spune că se simte neputincios pentru că nu şi-a putut salva copilul. S-a deschis o anchetă în acest caz pentru a se afla cum s-a petrecut tragedia.

Comments

comments

About the Author