Italia rămâne închisă încă o lună de zile – încă trei regiuni intră în zona roșie

Posted on mart. 27 2021 - 11:42am by petre

Italia rămâne închisă până în luna mai

Italia rămâne închisă până în luna mai.

De luni, peste jumătate din ţară va fi în scenariul roşu.

Calabria, Toscana şi Valle d’Aosta se alătură celor 7 regiuni şi provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare cele mai dure restricţii.

Cu încă 24.000 de noi infecţii şi 450 de decese într-o singură zi, guvernul confirmă restricţiile severe chiar şi după Paşte, scrie ANSA.

Noutatea este că şcolile se redeschid chiar şi în zonele roşii: vor reveni în bănci elevii până la clasa a şasea, în timp ce în zonele portocalii revin toţi elevii până în clasa a opta şi 50% din liceeni.

Prin urmare, până la 30 aprilie nu se poate circula între regiuni, obloanele rămân coborâte pentru baruri şi restaurante, iar redeschiderea sălilor de sport, a piscinelor, a cinematografelor şi a teatrelor va fi stabilită la o dată ulterioară.

„Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situaţia este încă delicată”, spune ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza.

Acesta va semna noua ordonanţă sâmbătă seara, ce va intra în vigoare începând de luni, 29 martie.

Regiunile Calabria, Toscana şi Val d’Aosta trec în zona roşie.

Italia rămâne astfel fără zone galbene, restricţiile de scenariu roşu şi portocaliu urmând să fie confirmate până pe 30 aprilie.

Comments

comments

About the Author