Faimos în întreaga lume, printre istorici și specialiștii în istoria militară, eroul acestei povestiri este, din păcate, prea puțin cunoscut pe meleagurile noastre.
În cadrul tuturor academiilor militare de prestigiu din lume, la disciplina istoria artei militare se studiază, printre altele, căderea Constantinopolelui, o contribuție esențială la acest moment crucial din istoria civilizației având-o un ardelean, plecat din Brașov pentru a schimba soarta lumii.
Eroul povestirii noastre este cunoscut ca meșterul Urban sau Orban, un expert în turnarea bombardelor și tunurilor din bronz, originar din Transilvania, din Brașov.
Datorită influenței Regatului Maghiar asupra Transilvaniei secolului XV, Urban este numit ungur de unii istorici, dar opinia generală este că omul era român. Istoricul grec Laonikos Khalkokondyles (1430 – 1470), care relatează despre căderea Constantinopolelui, menționează că Orbanos ”era născut dac” iar alți erudiți ai perioadei, occidentali, îl denumesc fie valah fie transilvănean.
Despre prima parte a vieții meșterului Urban nu avem date istorice confirmate până la episodul asediului Constantinopole, dar surse controversate îl plasează pe acesta în jurul anului 1400 în Cetatea Timișoarei, unde își oferă serviciile lui Iancu de Hunedoara, dar acesta îl îndrumă spre Constantinopole, pentru a sprijini eforturile de apărare a cetății creștine milenare în fața invadatorilor otomani.
Într-adevăr, de la mijlocul secolului al XV-lea, atât cronicarii greci cât și cei otomani îl localizează pe meșterul Urban la Constantinopole, unde acesta și-a oferit serviciile Basileului Constantin al XI-lea Paleologul.
Ultimul împărat romeu, spun cronicarii epoceii, a fost pur și simplu încântat să vadă tehnologia lui Urban experimentată pe zidurile Hexamilionului, în Istmul Corintului.
Din păcate, Constantin nu avea resursele necesare pentru a-i oferi meșterului posibilitatea de a turna tunuri masive, din Constantinopole lipsind cu desăvârșire lemnul destinat topirii aliajelor, dar și materia primă de bază pentru tunuri.
Cu toate acestea, împăratul nu își putea permite să îl piardă pe Urban, astfel că i-a oferit o subvenție periodică pentru a-l ține în Constantinopole.
Când banii romeilor s-au terminat, Urban a părăsit orașul în mare taină și s-a îndreptat spre tabăra otomanilor care se pregăteau să asedieze Constantinopole.
Deschis la minte, tânărul sultan Mehmet al II-lea, l-a primit cu brațele deschise pe Urban. Întrebat de Sultan dacă tunurile pe care le construiește pot dărâna zidurile Constantinopolelui Răspunsul lui Urban a rămas în istoria Sublimului Stat Otoman: ”armele mele pot dărâma chiar zidurile Babilonului” i-a spus Urban Sultanului.
Sultanul i-a acordat meșterului un salariu uriaș, de înalt demnitar, și resurse nelimitate pentru a construi o super armă.
În trei luni, în tabăra de lângă Adrianopole (Edirne), Urban a reușit să toarne un mega-tun, cel mai mare construit vreodată în istorie.
A fost nevoie de 60 de boi pentru a transporta monstrul de bronz de la Adrianopole până în fața zidurilor Constantinopolelui, asediat de armata otomană.
Impactul primelor lovituri ale tunului denumit ”Basileu” (Împărat) au fost devastatoare pentru zidurile Bizanțului.
Tunul ”Basileu”, turnat în bronz într-un cofrag săpat direct în pământ, avea peste 8 metri lungime, țeava avea aproape un metru (0,78 cm) în diametru iar grosimea pereților era de 20 de centimetri.
Greutatea tunului e greu de apreciat, certe este faptul că era nevoie de o echipă de 400 de servanți și 60 de boi de tracțiune pentru a-l manipula. Ținând cont de faptul că, după moartea lui Urban, otomanii aveau să construiască un alt super-tun, mai mic, tunul de la Dardanele, care avea aproape 17 tine, ne putem imagina gabaritului tunului ”Basileu”.
În ciuda dimensiunilor uriașe, efectul primordial al tunului ”Basileu” a fost unul psihologic.
După probe, marele tun a fost dublat de zeci de tunuri mai mici, dispuse în 15 baterii în fața zidurilor romeilor, fiecare lovitură a tunului principal fiind insoțită de zeci de salve cu proiectile de mai mic calibru.
Din cauza supraîncălzirii, marele tun nu putea trage decât șapte lovituri în 24 de ore, după fiecare foc fiind necesară răcirea cu ulei, apoi un echipaj format din zeci de servanți pregătea arma pentru următorul foc.
Grație bateriilor lui Urban, după 53 de zile de asediu, Constantinopole și, odată cu el, ultima redută a Imperiului Roman de Răsărit, s-au prăbușit în fața urmașilor lui Osman.
În timpul asediului, meșterul Urban împreună cu o mare parte a echipei sale au pierit ca urmare, probabil, a exploziei unuia dintre tunuri, poate chiar a tunului ”Basileu”.
Tehnica lui Urban a fost continuată de ucenicul otoman al acestuia, Munir Ali, care avea să construiască alt tun faimos, ”Tunul Dardanelelor” după tehnica lui Urban.
Fără echipa de constructori de tunuri și de artileriști ai lui Urban, teribilul sultan Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul) avea să eșueze trei ani mai târziu în fața lui Iancu de Hunedoara, la cetatea Belgradului, în bătălia care avea să protezeje Apusul de uraganul Osmanlîilor.
