Acciza la carburanți va fi aplicatădin luna aprilie, iar Guvernul va introduce și un set de măsuri fiscale care săpermitătransportatorilor corecți, neimplicați în acte de evaziune fiscală, sărecupereze o parte importantădin suma aferentăacestei accize, a afirmat premierul Victor Ponta.
„O avem în buget, o aplicăm, am discutat împreunăcu Petrescu și Șova (ministrul Finanțelor și cel al Transporturilor-n.r.) cu reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor, pentru că, într-adevăr, trebuie săgăsim măsuri fiscale care, pe de-o parte, săpăstreze competitivitatea, iar, pe de altăparte, săcombatăconcurența neloialăși evaziunea fiscală”, a spus Ponta, în ședința de guvern.nzx
El a precizat astfel căGuvernul va adopta un set de măsuri prin care „transporatorii corecți, cu facturi” săpoatărecupera o parte importantădin acciza care urmeazăsăfie introdusăla carburanți din luna aprilie.
Citește și: Transportatori: Acciza la carburant, pretext pentru cheltuieli mai mari și efect de bumerang la buget
Citește și: Ponta: Băsescu se joacăașa, ca un „copil târziu”, cu cuvintele în ce privește acciza pe carburant
Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care reia cererea privind renunțarea la creșterea anunțatăa accizei la carburant, șeful statului menționând cămăsura ar genera o presiune mult prea mare și inutilăasupra mediului economic și asupra consumatorului.
Potrivit președintelui, în cazul transportatorilor, creșterea accizei cu 7 eurocenți pe litru va conduce la pierderea competitivității la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar în plan intern, aceastămajorare va forța societățile de transport sătransfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creștere a prețurilor.
Miercuri dimineața, premierul Ponta a afirmat căpreședintele Traian Băsescu trebuie săindice și sursa prin care poate fi acoperite veniturile lipsăcare ar rezulta din renunțarea accizei la carburanți, dacănu vrea săfie doar un demagog pe final de mandat, pregătit de pensie.