Incendiu la abatorul din Freidorf

Posted on dec. 21 2022 - 4:36pm by petre

Miercuri la ora 15:00, ISU Timiș a fost sesizat despre o degajare de fum într-o hală de producție și procesare a unui operator economic de pe strada Polonă, nr.4, din Timișoara.

La fața locului s-au deplasat de urgență 41 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială CBRN și un echipaj SMURD, din cadrul celor două detașamente de pompieri din Timișoara.

De asemenea, au fost alertate 4 autospeciale de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului Lugoj Stației Buziaș, Stației Deta și Stației Făget.

Totodată, pentru gestionarea operativă a intervenției, a fost activată și Grupa Operativă.

La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, pompierii au constatat că într-o hală, există o degajare mare de fum. În interiorul halei nu se aflau persoane la momentul sosirii echipajelor de intervenție.
100 de persoane, care erau în tura de serviciu, s-au autoevacuat în siguranță.

În acest moment, incendiul este lichidat, se lucrează pentru ventilarea fumului și identificarea focarelor ascunse.

Comments

comments

About the Author