Germani, britanici, canadieni, suedezi printre victimele tragediei aviatice – de unde erau pasagerii din Boeing-ul 737 prăbușit – FOTO

Posted on ian. 8 2020 - 5:39pm by petre

Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a confirmat că toţi pasagerii şi membrii echipajului aflaţi la bordul aeronavei care s-a prăbuşit în Iran şi-au pierdut viaţa.

La bordul aeronavei erau 82 de persoane de naţionalitate iraniană, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, 4 afgani, 3 germani şi 3 englezi.

Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 176 de persoane la bord, s-a prăbuşit, în această dimineaţă, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Momentan nu este clar motivul, însă se presupune că ar fi avut probleme tehnice. Avionul mergea spre Kiev.

Compania Boeing transmite condoleanţe în urma prăbuşirii avionului ucrainean în Iran.

Compania americană producătoare de avioane Boeing a transmis miercuri condoleanţe familiilor victimelor făcute în urma prăbuşirii avionului ucrainean în Iran, relatează site-ul postului CNN. Compania a transmis, într-un mesaj publicat pe Twitter că menţine contactul cu compania aeriană ucraineană. Aceasta a mai declarat că este „pregătită să asiste în orice mod este necesar”.

Ambasada ucraineană la Teheran a şters o declaraţie anterioară, prin care susţinea că prăbuşirea că prăbuşirea avionului în Iran nu prezintă cauze de natură teroristă, anunţând că noile informaţii urmează să fie „clarificate”, relatează site-ul postului CNN.

UPDATE 12.00 A fost găsită cutia neagră a aeronavei. Iranul anunţă că nu o va preda celor de la Boeing

Echipele de salvare iraniene au găsit cutia neagră a avionului Boeing 737, al companiei Ukraine International Airlines, a anunţat postul public de radio iranian. Iranul a anunţat că nu va preda cutia neagră a avionului celor de la Boeing, relatează Reuters.

Companiile aeriene din România aşteaptă deciziile autorităţilor internaţionale pentru siguranţa aviaţiei înainte de a lua orice măsură de securitate în privinţa curselor care acoperă zona Iranului. Tarom are mai multe curse în zona arabă, dar nu va modifica în niciun fel programul acestora.

Mai multe companii aeriene internaţionale au decis să evite spaţiul aerian din Iran: Singapore Airlines, Malaysia Airlines, Taiwan EVA Air, Ukraine International Airlines, Lufthansa şi Air France. Detalii aici.

contextul în care un avion ucrainean Boeing 737 s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de pe un aeroport din Iran, informează Sky News.

Victimele accidentului iranian sunt:

82 de persoane de naţionalitate iraniană

63 de persoane de naţionalitate canadiană

11 persoane de naţionalitate ucraineană, dintre care 9 membri ai echipajului.

10 persoane de naţionalitate suedeză

4 persoane de naţionalitate afgană

3 persoane de naţionalitate germană şi alţi 3 britanici.IRak avion 5 IRak avion 3 Irak avion 2 Irak avion

Comments

comments

About the Author