Furtună de proporții, în drum spre România

Posted on ian. 4 2024 - 8:27pm by petre

O furtună de proporţii se apropie de România cu un val de aer polar!

Ciclonul care a adus inundaţii de proporţii şi ger fără precedent în Europa va lovi ţara noastră de luni.

Până atunci, o să avem una dintre cele mai calde sărbători de Bobotează din istorie, cu temperaturi de 18 grade Celsius. Apoi, brusc, vom ajunge la minus 15 grade Celsius.

 

Regiuni întinse din nordul şi vestul Germaniei au fost acoperite de ape. Sute de oameni au fost evacuaţi, iar mii de localnici, printre care şi români, măsoară din oră în oră distanţa care le mai separă casele de puhoaiele care se tot întind.

 

Ciclonul polar care se îndreaptă spre România aduce necazuri mari în ţările nordice. În Suedia a fost cea mai geroasă zi de ianuarie din ultimii 25 ani: minus 44 de grade Celsius. 1.000 de maşini au rămas blocate de nămeţi pe o autostradă. Şoferii au fost salvaţi după 24 de ore, de intervenţia armatei.

La noi, vremea s-a stricat deja la munte. Vântul a bătut în rafale de 80-90 de kilometri pe oră la Rânca şi a transformat fulgii de zăpadă în ace de gheaţă care loveau feţele turiştilor zgribuliţi de frig.

sursa: Observator News

Comments

comments

About the Author