Femeia căreia i-au căzut o contabilă în cap a murit! Coincidență stranie în acest caz

Posted on oct. 26 2023 - 5:32pm by petre

Femeia care a fost strivită ieri în faţa unui bloc din Capitală, de o altă femeie care a căzut de la etajul 5, a murit în această dimineaţă, la spital. Coincidenţele care ies la iveală în urma investigaţiilor sunt incredibile. Victima era contabil, la fel ca cea care a omorât-o fără voie. De altfel, femeia care s-ar fi aruncat pe geam a scăpat, ca prin minune, cu răni uşoare.

Doar că acum va fi anchetată pentru omor săvârşit cu intenţie indirectă, deci riscă închisoarea.

Femeia în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa în cursul nopţii trecute. Potrivit unor surse medicale, aceasta a intrat în stop cardio-respirator de trei ori, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Din acest motiv, ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Vorbim de această dată de o anchetă deschisă pentru omor săvârşit cu intenţie indirectă.

 

Iniţial, se vorbea despre o anchetă pentru vătămare corporală din culpă. La Serviciul Omoruri au fost audiate în cursul zilei de astăzi, 26 octombrie, colegele femeii care s-ar aflat în birou în momentul în care aceasta s-a aruncat de la etajul 5. Surse din anchetă spun că femeia ar fi avut mai multe episoade depresive şi avea un terapeut la care mergea ocazional. Procurorii vor stabili care a fost cauza pentru care femeia a decis să recurgă la acest gest.

Comments

comments

About the Author