FELICITĂRI! Naţională României U21 s-a calificat la Campionatul European din 2019

Posted on oct. 17 2018 - 12:15am by petre

Echipa naţională a României U21 s-a calificat la Campionatul European din 2019, după ce s-a impus cu 4-0 în faţa naţionalei Liechtenstienului U21 în ultimul meci din grupa 8 din preliminarii, terminând grupa pe primul loc cu 24 de puncte.

România U21 le-a creat probleme încă din primele minute ale partidei jucătorilor din naţionala Liechtenstienului. Ianis Hagi şi George Puşcaş au ameninţat poarta rivalilor, iar primul gol nu a întârziat să apară.

Dintr-o centrare a lui Ianis, Paşcanu a plonjat, a ratat întâlnirea cu balonul, dar Puşcaş a fost acolo şi a împins mingea în plasă pentru 1-0. Tricolorii mici au continuat asediul în jumătatea adversă, iar România şi-a dublat avantajul. În minutul 25, Hagi Jr. şi-a trecut în cont un gol, dintr-o lovitură liberă executată impecabil de la 20 de metri. Decarul echipei naţionale a trimis direct sub transversală, iar mingea a muşcat bara, după care a picat în poartă. La pauză, România U21 a intrat cu 3 goluri marcate. George Puşcaş a reuşit dubla. Atacantul lui Palermo a ajuns la patru goluri marcate contra ultimei clasate, în această campanie. Este golul cu numărul 40 încasat de Liechtenstein în cele zece jocuri din campania de calificare.

sursa foto FRF

Comments

comments

About the Author