După Franța, încă o țară europeană impune carantina totală – se pregătesc altele

Posted on oct. 31 2020 - 1:12pm by petre

Belgia, țara europeană cea mai afectată de pandemie, a revenit la carantină totală.

Belgia e a doua ţară europeană care impune din nou carantina totală, după Franţa.

Magazinele şi alte activităţi neesenţiale, cum ar fi saloanele de înfrumuseţare, se închid.

Supermarketurile pot comercializa doar bunuri esenţiale, iar adunările în public nu pot depăşi 4 persoane.

Interdicţia de a circula noaptea este deja în vigoare.

Perioada de carantină începe în noaptea de duminică spre luni şi va dura o lună şi jumătate.

Alexander De Croo, premierul Belgiei: “Am optat pentru o carantină sporită cu un singur scop în minte: să prevenim colapsul serviciilor medicale, pentru că sunt deja sub o presiune uriaşă. Aceste măsuri sunt ultima noastră şansă. Sunt măsuri necesare pentru a face bilanţul să scadă.”

În ultimele 7 zile, Belgia a raportat o medie de 13.000 de cazuri noi. Spitalele sunt deja aproape de limita maximă a capacității.

Cadrele medicale aud și noaptea, în somn, piuitul monitoarelor.

Dr. Henry Paridaens, biolog la Spitalul Citadelle din Liege: “Pe 27 octombrie, rata de pozitivare a testelor a fost de 60%.”

Noi restricții în Portugalia

Portugalia a introdus noi restricţii de circulaţie ieri şi a interzis călătoriile neesenţiale între regiuni. Asta, într-o încercare de a descuraja populaţia să participe la reuniuni de familie, considerate unul dintre motivele principale pentru creşterea numărului de cazuri, în opinia autorităţilor.

Paulo Martins, reprezentant al Poliției din Portugalia: “Oamenii trebuie să demonstreze că merg la muncă sau că se încadrează în oricare dintre celelalte excepţii care justifică trecerea într-un alt comitat.”

În Italia, cadrele medicale sunt pe cale să cedeze fizic şi psihic.

Dr. Silvana di Florio, spitalul Vergata: “La început, ne-am confruntat cu urgența sanitara mondială. Acum suntem în război de-a dreptul.Obosiţi, prea puţini, bolnavi, fără resurse suficiente. Cred că uneori tragem de noi să rezistăm doar pentru acel mulţumesc de la pacienţii salvaţi.”

În ultimele 24 de ore, aproape 26 de mii de italieni au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. O mie dintre ei au ajuns la spital, iar 125 – la terapie intensivă.

Comments

comments

About the Author