Curierii care furau pachetele și banii clienților, prinși în Timiș

Posted on ian. 6 2024 - 1:41pm by petre

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara – Postul de Poliție Remetea Mare, au reținut pentru 24 de ore, doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de delapidare.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

La data de 05 ianuarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, au fost sesizați de către directorul unei societăți comerciale de pe raza localității Remetea Mare, cu privire la faptul că în perioada noiembrie – decembrie 2023, 2 angajați ai societății și-ar fi însușit mai multe colete ce conțineau telefoane mobile și suma de 9000 de lei, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 31.000 de lei.

Având în vedere cele sesizate, polițiștii au efectuat verificări, iar la scurt timp au identificat un 2 tineri, în vârstă de 20 și 24 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie a.c., cei doi tineri, angajați ai societății comerciale, și-ar fi însușit pe nedrept bunuri și valori pe care le gestionau.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Comments

comments

About the Author