Concurs de creație dedicat elevilor ARTA RECICLĂRII – ediția a IV-a

Posted on dec. 11 2023 - 1:18pm by petre

Concurs de creație dedicat elevilor
ARTA RECICLĂRII – ediția a IV-a

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș împreună cu Organizațiile partenere care implementează răspunderea extinsă a producătorului și cu partenerul Lions Club Timișoara – Dinamic Club, desfășoară un nou concurs online ARTA RECICLĂRII – ediția a IV-a, destinat elevilor claselor pregătitoare și claselor I-XII din județul Timiș.
Concursul este unul de creativitate, prin care trebuie evidențiată importanța colectării separate a deșeurilor și a reciclării.
Perioada de desfășurare este 24 noiembrie – 19 decembrie 2023.

Concursul este structurat pe niveluri de învățământ, astfel că elevii claselor pregătitoare și I-IV au de realizat un desen sau pictură, elevii claselor V-VIII trebuie să realizeze un colaj grafic A3 iar liceenii au de realizat un video de 2 minute.

Premiile sunt:
Premiul 1: Laptop x 12 buc
Premiul 2: Tabletă x 12 buc
Premiul 3: Căști wireless x 12 buc

Premii de participare, în limita disponibilității : Sticle personalizate x 800 buc
Diplome de participare: pentru toți elevii înscriși în concurs

Premiile vor fi împărțite în mod egal pe cele trei secțiuni de învățământ.
Valoarea premiilor și a diplomelor vor fi acoperite din bugetul destinat campaniilor de informare și educare a populației încasat de la OIREP-uri și din sponsorizarea oferită de operatorii de salubrizare Polaris M Holding SRL, Pej Company SRL și Pepe Expres SRL.

,,Este un concurs inedit, aflat la ediția a IV-a. Este o inițiativă prin care ne dorim să încurajăm creativitatea și conștientizarea elevilor privind reciclarea și gestionarea deșeurilor. Continuăm să ne concentrăm pe dezvoltarea unor atitudini responsabile și conștiente în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.,, – transmit reprezentanții ADID Timiș.

Mai multe detalii și regulamentul concursului “ARTA RECICLĂRII” găsiți pe

www.adidtimisrecicleaza.ro . Aici, profesorii pot descoperi mai multe despre modul în care pot participa și despre cerințele specifice pentru fiecare categorie.

Comments

comments

About the Author