În1513, dupăce Papa Leon al X-lea chemase la o cruciadăantiotomană, știrea căîn Ungaria, lângăBuda, se organizeazăo mare expediție împotriva otomanilor și căiobagii care participa la luptădevin liberi s-a răspândit în Transilvania și Banat cu rapiditate.
Proclamarea cruciadei de către papa Leon al X-lea a condus, prin recrutarea țăranilor maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ca soldați, la un conflict de interese cu marea nobilime din Ungaria și Transilvania, care dorea să-i reținăpe țărani pe propriile domenii. Prin participarea la cruciadă, țăranii sperau să-și îmbunătățeascăgreaua situație economică, în ipoteza unei campanii reușite în fața turcilor.
Doja Gheorghe
ÃŽmpotrivirea mării nobilimi a dus la răscoala țărănească.
Secuiul Gheorghe Doja (Dózsa György), viteaz transilvănean ridicat din rândul micii nobilimi care se remarcase anterior căbun ofițer în războaiele antiotomane, însărcinat cu organizarea unui corp de oaste secuiesc care săparticipe la cruciadă, a devenit conducătorul răscoalei.
Oastea organizatăpentru cruciadăs-a transformat într-o oaste de răsculați pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei.
Principala direcție a răsculaților a fost Timișoara și Cenadul, localitățile de reședințăale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul adversar al înarmării țăranilor în vederea cruciadei. Pe timpul desfășurării răscoalei s-au mai afirmat căputernici adversari ai răsculaților voievodul transilvan Ioan Zapolya, episcopul romano-catolic al Transilvaniei Várday Ferenc și un jurist, WerbÅ‘czy István.
Armatele țărănești aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad și Nădlac, unde răsculații l-au prins pe episcopul Csáki și l-au ucis. Șpanul Bathory a reușit săfugăși să-l cheme în ajutor pe voievodul Ioan Zapolya al Transilvaniei.
A urmat atacul nereușit de la 15 iulie 1514 al armatei țărănești asupra Cetății Timișoara, unde se refugiaserămarea nobilime, și apoi, la porunca lui Ioan Zapolya, Gheorghe Doja a fost prins, torturat în mod barbar și executat la 20 iulie 1514 prin așezare pe un „tron„ înroșit în foc.
Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai rămas din trup a fost tăiat în patru și tintuit – pentru înfricoșarea mulțimilor – pe porțile orașelor Buda, Pesta, Oradea și Alba Iulia.
Un rol important în ultima fazăa răscoalei l-a jucat și intervenția armatei regale ungare contra țăranilor. Totuși, deși nobilimea a reușit săiasăvictorioasăîn conflictul cu țăranii din anul 1514, Ungaria a fost mult slăbităde răscoalăși va trebui săsuporte în 1526 înfrângerea zdrobitoare de la Mohacs în fața turcilor, dupăcare va urma o perioadăde 160 de ani de stăpânire turcească.
bibliografie
Imm. Geiss, Istorie (în 6 vol.), Vol. 5 – „Expr. istorice”
M. Constantinescu, C.+H. Daicoviciu,etc., „Istoria Romaniei” – 1971
Nikolaus Engelmann, Warjasch, Mainburg 1980
