Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa se construiește în vestul țării – sute de noi locuri de muncă și o producție uriașă de energie

Posted on mai 18 2023 - 9:03pm by petre

La Arad urmează să fie construit cel mai mare parc de panouri din Europa, care va genera o putere mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă.

Mai multă energie produsă în țară înseamnă pentru noi facturi mai mici la curent.

Pe un câmp din Arad, cu o suprafață de peste 1.000 de hectare, urmează să fie amplasate peste 1,7 milioane de panouri fotovoltaice. Investiția de peste 800 de milioane de euro este a unui producător independent de energie verde din Europa Centrală și de Sud-Est.

 

Lucrările ar urma să înceapă spre finalul anului, iar proiectul va fi implementat în parteneriat cu o companie românească.

Sebastian Enache, Monsson, firma de investiții din România: ”Peste 300.000 de gospodării din România, ca să vă dați seama de magnitudine, pot fi conectate. Dacă ele sunt conectate la parc, însă parcul fiind în zona de vest, conectat la o stație de transformare care va fi stație de frontieră, parcul va crește și capacitatea de export”.

Parcul va avea o putere de 1050 de MW și peste 800 de oameni vor lucra la construcția lui.

 

Comments

comments

About the Author