Ce se întâmplă cu mecanicul trenului de pasageri care s-a ciocnit cu trenul care transporta mașini

Posted on mart. 16 2023 - 8:59pm by petre

Mecanicul trenului de călători care a lovit, luni, un marfar aflat în mers, în Teleorman, a fost reținut pentru 24 de ore.

În continuarea cercetărilor în dosarul penal privind accidentul feroviar de luni, din stația Roșiori Nord, polițiștii Poliției Transporturi Teleorman au dispus reținerea mecanicului, pentru 24 de ore. Mecanicul are 36 de ani și este din localitatea Filiași.

 

Patru persoane au ajuns la spital
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale, procurorul dispunând măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile, precum și punerea acestuia în libertate, informează IPJ Teleorman.

Mecanicul, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția OPRIRE și a tamponat ultimul vagon al trenului de marfă, aflat în mers pentru garare, informa Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Mai multe persoane au fost rănite, 4 dintre acestea ajungând la spital.

 

 

Comments

comments

About the Author