Baie de sânge pe șosea în vestul țării – o șoferiță a intrat în plin într-un grup de motocicliști maghiari – doi au murit pe loc

Posted on iul. 16 2023 - 4:09pm by petre

Un accident extrem de grav a avut loc duminică după amiaza în județul Hunedoara, după ce o mașină a intrat în plin într-un grup de șase motocicliști.

Doi motocicliști, cetățeni maghiari, au murit pe loc, iar un al treilea a fost grav rănit.

A fost carnagiu pe un drum din Hunedoara, după ce o mașină care a intrat în depășire a spulberat un grup de șase motocicliști, ucigând pe loc doi dintre aceștia și rănind grav un al treilea. Toate victimele sunt de cetățenie maghiară.

În urma accidentului, tot traficul din zonă a fost complet blocat, întrucât nu există nicio singură rută ocolitoare.

”La data de 16 iulie 2023, ora 14:45, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN68, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Poliţiştii ajunși la fața locului, din primele cercetări preliminare, au stabilit că o femeie în vârstă de 56 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN68 din direcția Caransebeș spre Hațeg, s-ar fi angajat în depășirea unei coloane de mașini moment în care a intrat în coliziune cu un grup de 6 motocicliști care se deplasa din sens opus.

În urma accidentului a rezultat decesul a doi motocicliști, de cetățenie maghiară și rănirea gravă a încă unui motociclist, de asemenea cetățean maghiar. Victima a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. La ora transmiterii acestei știri, traficul este blocat total pe ambele sensuri de circulație, neexistând rută ocolitoare.

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

About the Author