Avertismentul Chinei: coronavirusul se transmite înainte de apariția simptomelor. Numărul deceselor și al pacienților infectați a explodat – harta răspândirii pe plan mondial

Posted on ian. 26 2020 - 5:11pm by petre

Numărul deceselor a ajuns la 54, iar peste 56 de milioane de oameni sunt izolaţi în mai multe oraşe chineze.

Virusul care a pus omenirea în stare de alertă se răspândeşte şi în Europa. În Franţa sunt înregistrate deja 3 cazuri. În total, 11 ţări au anunţat îmbolnăviri cu coronavirus. Şi în Marea Britanie au fost controlate 30 de persoane suspectate că ar avea virusul, însă s-a dovedit că a fost o alarmă falsă.

La nivel mondial sunt peste 1.600 de cazuri de persoane infectate, majoritatea dintre acestea fiind în China. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât în oraşul Wuhan, de unde a pornit epidemia, stocul de produse medicale este limitat.
Coronavirus
Cel puțin 56 de persoane au murit în China din cauza coronavirusului, au anunțat duminică autoritățile, care au semnalat și un prim deces la Shanghai, potrivit AFP.

Tot mai multe orașe au decis să introducă măsuri draconice de prevenire a răspândirii virusului, în vreme ce președintele Xi Jinping, a admis că țara se confruntă cu ”o situație gravă”.

Coronavirusul se poate transmite încă din perioada de incubație – înainte ca simptomele să fie vizibile – ceea ce face ca răspândirea lui să fie mai greu de controlat, au anunțat, duminică, oficialii chinezi.

Perioada de incubație, au avertizat oficialii citați de BBC News, poate dura între una și 14 zile. Fără simptome, o persoană nu are de unde să știe dacă este infectată, dar poate transmite virusul altor oameni.

Autorităţile din capitala Chinei, Beijing, vor amâna redeschiderea grădiniţelor, şcolilor şi universităţilor din oraş, a anunţat postul de stat China National Radio (CNR) prin intermediul unui mesaj publicat duminică pe pagina sa oficială de pe reţeaua de microblogging Weibo, informează Reuters, citată de Agerpres. Măsura are scopul de a preveni răspândirea coronavirusului din Wuhan, potrivit CNR. În prezent, unităţile de învăţământ din această ţară sunt închise pe durata vacanţei de Anul Nou Chinezesc. Într-un mesaj separat, guvernatorul din Beijing a anunţat că nu va plasa oraşul în carantină, a raportat CNR.
Studiile realizate pe primii pacienţi infectaţi tind să indice faptul că rata de mortalitate a noului virus – denumit 2019-nCoV -, ce face parte din familia coronavirusurilor, este destul de scăzută. Această rată de deces „este pentru moment mai mică de 5%”, a dezvăluit profesorul francez Yazdan Yazdanpanah, expert în cadrul OMS, care se ocupă de pacienţii din Franţa. Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), care a făcut 774 de victime pe plan mondial în perioada 2002-2003, avea o rată de mortalitate de 9,5%, notează Agerpres.
Situația răspândirii virusului dincolo de granița Chinei, duminică dimineață: Hong Kong – 5 cazuri Macao – 5 cazuri Thailanda – 5 cazuri Australia – 4 cazuri Malaysia – 4 cazuri Singapore – 4 cazuri Franța – 3 cazuri Japonia – 3 cazuri Coreea de Sud – 3 cazuri Taiwan – 3 cazuri SUA – 3 cazuri Vietnam – 2 cazuri Nepal – un caz RECOMANDĂRI Scrisoarea trimisă de Gheorghe Dincă părinţilor Alexandrei UPDATE 09.45: O asistentă din Wuhan spune că guvernul chinez ascunde proporțiile dezastrului și că în toată provincia au fost infectate 90.000 de persoane cu coronavirusul. „Vreau să spun adevărul”, declară asistenta, îmbrăcată într-un costum de protecție. Ea face apel la oameni să doneze materiale medicale. Mărturia apare într-un videoclip pe Youtube. Mai multe aici. Sute de medici și asistenți medicali militari au fost desfășurați în Wuhan FOTO: EPA Locuitorii din Wuhan fac provizii, înainte ca măsura restricționării aproape totale a traficului auto să intre în vigoare, duminică FOTO: EPA UPDATE 09.30: China a interzis comerțul cu animale sălbatice și cu produse alimentare derivate în piețe, supermarketuri, restaurante sau online. Toate locurile unde sunt crescute astfel de animale vor fi izolate, iar transportul de animale sălbatice va fi interzis. Măsura intră în vigoare de duminică. Bilanţul victimelor epidemiei de pneumonie virală în China a crescut la 56 de morţi şi aproape 2.000 de persoane sunt infectate, au declarat duminică autorităţile chineze, la o zi de la avertizarea preşedintelui Xi Jinping privind o răspândire accelerată a coronavirusului, notează Agerpres. Epidemia de pneumonie virală a făcut și primul mort la Shanghai, a anunţat duminică guvernul local. Victima este un bărbat în vârstă de 88 de ani care avea probleme de sănătate, a precizat guvernul într-un comunicat, adăugând că până acum au fost confirmate 40 de cazuri de infecţii în oraş. Sâmbătă, președintele țării a admis situația gravă în care se află China. China ar putea ”câştiga bătălia” contra noului coronavirus, a dat asigurări şeful statului chinez în cadrul unei reuniuni a Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist, care numără şapte membri şi care conduce ţara, conform Xinhua. „În faţa situaţiei grave a unei epidemii care se accelerează (…) este necesară consolidarea conducerii centralizate şi unificate a Comitetului Central al Partidului”, a afirmat Xi Jinping. Între timp, după ce mai multe orașe au restricționat transportul public, autoritățile iau acum și măsuri pentru interzicerea temporară a autovehiculelor personale. Shantou, un oraş cu peste cinci milioane de locuitori situat la peste 1.000 km sud de Wuhan (centrul Chinei), va interzice accesul tuturor vehiculelor a căror circulaţie nu este esenţială, începând de la miezul nopţii (16:00 GMT), au anunţat autorităţile locale, în timp ce epidemia continuă să se răspândească în toată ţara. Wuhan a anunțat deja o măsură similară.

Comments

comments

About the Author