Autospecială de pompieri, răsturnată în Banat – trei pompieri, răniți

Posted on feb. 12 2022 - 3:18pm by petre

Astăzi, în jurul orei 12.20, pe Calea Severinului din municipiul Caransebeș, s-a produs un accident rutier. O autospecială aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, care se deplasa la o intervenție s-a răsturnat şi a acroşat ușor un autoturism care circula din sens opus.

În autospeciala ISU se afla un echipaj format din patru pompieri, trei dintre aceștia fiind răniți ușor. Ei au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale

Atât conducătorul autospecialei, cât și cel al autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice.

Potrivit ISU Caraş-Severin, autospeciala se deplasa la intervenție, la un incendiu de vegetație izbucnit pe raza municipiului Caransebeş.

În vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs accidentul, sunt efectuate cercetări de către autoritățile competente. De asemenea, la nivelul unității se vor întreprinde masuri specifice de cercetare și evaluare a situației.

sursa: Radio Reșița

 

 

Comments

comments

About the Author