Alandalia, o carte despre o lume cu susu-n jos, scrisă de Zeno Daniel Șuștac – lansarea joi, la Cărturești în Piața Operei din Timișoara

Posted on iun. 28 2023 - 1:54pm by petre

Joi, de la ora 18, la librăria Cărturești de la Timișoara, se lansează o carte mai puțin convențională, dacă, firește, acceptați să încadrăm cărțile între repere convenționale.

Alandalia este o carte manifest, deși povestea curge surprinzător și poate capta imaginația oricui, de la vârsta scolăriei, până la cea a senectuții.

O carte despre priviri încruntate, sfori, marionete și educație pedeapsă, după cum o descriere chiar autorul, Zeno Daniel Șuștac.

„Am scris o carte-satiră care prezintă lupta elevilor dornici de studiu, dornici de cunoaștere, cu (uneori) nepotrivitul sistem educational, luptă pe care la scară mică o duc mai toți copiii din România. Spre satisfacția mea, scriitura suscită un viu și efervescent interes. Se numește “Alandalia” și încă din titlu caracterizează lumea educațională contemporană, fără a menaja sentimentele celor care se mulțumesc cu puțin și folosesc șabloane educaționale deformate. Cartea te îmbie să îndrăznești mai mult, să privești mai sus, să continui să visezi! Pledează pentru deschiderea minților, parodiază mijloacele educaționale nepotrivite, sancționează cu mult haz ignoranța și superficialitatea de orice tip. Subliniază ideea că lipsa educației ne arată o lume distorsionată. Cartea prezintă continua înfruntare între două stiluri educaționale: unul apreciativ și reconfortant susținut de Educrates, echilibratul și înțeleptul pedagog din trecut și altul – absurd, pedepsitor și aspru – susținut de Educrah, întorso-dascălul experimental din prezentul dalian.

Cartea va genera dezbateri și în cancelariile din România, mulți profesori vor recunoaște porțiuni de Alandalia în activitatea lor profesională. Tărâmul Alandaliei este unul preponderant distopic, cuprinde totuși și elemente de realism educational autohton, în care împărătește educația pedeapsă. Este un loc al școlii tortură, guvernat de reguli nechibzuite și adulți nepotriviți care nu văd niciun alt chip posibil al Educației. Este un loc al experimentelor educaționale neinspirate/neghioabe în care nu există plase de siguranță și alternative. Este o carte manifest. Setea de cunoaștere și dragostea de carte înving mereu orice obstacol ridicol sau absurd ridicat de adulți carghioși, acri au zeloși. Mesajul cărții este unul puternic: mereu există un viitor mai bun pentru Educație!
Cât timp vom avea miniștri marionetă, învățământ politizat, profesori demotivați, conținuturi anoste și școli neglijate, mediocritatea și submediocritatea vor continua să guverneze sistemul educațional autohton. Școala românească pare a fi un loc al experimentelor educaționale neinspirate/neghioabe în care nu există plase de siguranță și alternative.” – spune doctorul Șuștac, autorul cărții.

 

𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑒𝑜𝑏𝑜𝑠𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑏𝑎̆𝑖𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑢𝑛𝑠𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑐𝑒 𝑎𝑛𝑖, 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑒𝑟𝑎 𝑢𝑛 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑜𝑏𝑖𝑠̦𝑛𝑢𝑖𝑡. 𝑂 𝑟𝑒𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑒𝑎 𝑧𝑖 𝑑𝑒 𝑧𝑖 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆. 𝐶𝑢 𝑡𝑜𝑡̦𝑖𝑖 𝑝𝑢𝑛𝑒𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑎𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑖, 𝑙𝑎 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢, 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑟𝑎 𝑟𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑖𝑖. 𝐶𝑢 𝑐𝑎̂𝑡 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑎𝑖 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖, 𝑐𝑢 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑒𝑟𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝐴𝑙𝑎𝑛𝑑𝑎𝑙𝑖𝑎.

Totul e cu susu-n jos, dar poate că tocmai acesta este farmecul.

Hai să descoperi lumea din Alandalia pe 𝟐𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖:𝟎𝟎, în 𝐂𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐎𝐩𝐞𝐫𝐞𝐢 – 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚, alături de autorul 𝐙𝐞𝐧𝐨 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐒̦𝐮𝐬̦𝐭𝐚𝐜 și invitații săi.

„𝑇𝑒𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑠, 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑠” 𝑠̦𝑖 „𝑀𝑒𝑚𝑜𝑟𝑒𝑧, 𝑑𝑒𝑐𝑖 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡” 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑏𝑎𝑧𝑎̆ 𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑖𝑖 𝑎𝑙𝑎𝑛𝑑𝑎𝑙𝑎.

Comments

comments

About the Author