Nici un suveran in istorie poate ca nu merita mai mult titlul de „Mare” ca in cazul lui Constantin, deoarece in 15 ani el a luat 2 decizii care au modificat viitorul lumii civilizate. Prima a fost adoptarea crestinismului drept religie oficiala a Imperiului roman. A doua a fost transferul capitalei acestui Imperiu de la Roma la Constantinopol. Aceste doua decizii cu consecintele pe care le vom vedea pe parcurs, i-au conferit lui Constantin dreptul de a concura pentru titlul de omul cel mai influent in istorie.
Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost ÃŽmpărat Roman între 306 și 337.
Numele sale de referințăsunt: Imperator Caesar Flavius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus și, ca o încununare a recuceririi unei părți a Daciei, Dacicus Maximus.
Născut la Naissus, în provincia romanăMoesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor împărat Constanțiu I) și al Helenei. În271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. În305, dupăabdicarea lui Dioclețian și Maximian, se alăturătatălui său, în Apus. La moartea lui Constanțiu I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. Înaceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantăa celei de-a doua tetrarhii, îl proclamăpe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptăpe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau sădureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. Încondițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
Înînțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupăSpania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Turin, Verona și în bătălia decisivăde la Podul Milvius de lîngăRoma, în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de a face din el capitala imperiului. Înnoiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mutându-le cu circa 4 km în afarăși mărind cam de 4 ori suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.
Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative. Existăși aici un Senat; membrii săi aveau însăranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiți clari (remarcabili) și nu clarissimi (deosebit de remarcabili). Înperimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta ÃŽnțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).
La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficialăa Constantinopolului ca noua capitalăa Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii evenimentul.
Constantin cel Mare si crestinismul
Convertirea – Parerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare (306-337) sunt contradictorii. Biserica Ortodoxa il cinsteste ca Sfant, iar cea Romano-Catolica recunoaste ca e „mare”. In schimb, protestantii si unii cercetatori profani vad in el doar un insemnat om politic, condus de interese personale si de stat, care a servit Biserica pentru a si-o aservi. Insa majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciaza favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasa.
Convertirea lui la crestinism, nu poate fi totala dintru inceput, iar politica lui religioasa nu trebuie judecata numai dupa unele acte. Cat priveste realitatea si sinceritaea convertirii lui la crestinism, ea este evidenta, fiind marturisita de el insusi si de contemporanii lui.
Inainte de toamna anului 312, religia lui era pagana : cultul sincretist al soarelui – Sol invictus, introdus de imparatul Aurelian, cu unele influente neoplatonice. Schimbarea suprinzatoare a lui Constantin s-a produs in ajunul luptei cu Maxentiu si este interesant ca el atribuie victoria obtinuta ajutorului lui Dumnezeu. Dupa istoricii crestini, Eusebiu de Cezareea si Lactantiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa, deasupra soarelui cu inscriptia: in hoc signo vinces. Noaptea, i s-a aratat, in timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor ca sa le serveasca drept semn protector in lupte. La ziua, confectiona un steag, dupa modelul aratat in vis, cu monograma crestina, steag numit labarum. Victoria a fost castigata, spune Lactantiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, ajungand in apropierea Romei, nu avea decat 20.000 de soldati, iar Maxentiu 150.000 de soldati. Constantin a povestit mai tarziu lui Eusebiu, cu juramant, ca semnele care i s-au aratat l-au incredintat de puterea lui Hristos si l-au facut sa treaca de partea crestinilor.
Dupa acest eveniment, Constantin s-a apropiat tot mai mult de crestinism, convins fiind de valoarea religioasa si morala a acestuia, l-a aparat si sustinut continuu, declarandu-l religio licita in Imperiul roman, recomandandu-l imbratisarii tuturor.
Politica religioasa – Este caracterizata mai ales de cateva fapte de importanta majora :
a) Edictul de la Milan (313) – Prin acest edict asigura libertatea si victoria crestinismului in Imperiu. Din tolerant fata de toate religiile, Constantin devine protector al crestinismului. Imparatul acorda crestinismului o serie de masuri favorabile: scuteste pe clericii crestini de obligatia grea si costisitoare a functiunilor municipale, acorda subventii importante pentru intretinerea clerului, inlatura din legile penale dispozitii si pedepse contrare spiritului crestinismului: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus in Imperiu, in 321, Duminica, sarbatoarea saptamanala a crestinilor.
b) Infrangerea lui Liciniu – Dupa victoria finala asupra lui Liciniu in 323, emblemele pagane incep sa disparasi se inmultesc masurile favorabile crestinismului. Constantin tolereaza cultul pagan , restrangandu-l insa treptat prin anumite masuri. Cultul imparatului a pierdut sensul lui religios, pastrand mai mult semnificatia lui politica: cinstirea autoritatii imparatului ca exponent al puterii Imperiului roman. Imparatul si mama sa Elena, dadeau episcopilor indemnuri si mijloace materiale ca sa repare bisericile sau sa ridice altele mai mari. Cultul crestin a luat o mare dezvoltare, pelerinajul la Locurile Sfinte a luat un mare avant. In unele locuri, unde crestinii erau in majoritate, ei au luat templele pagane, le-au transformat in biserici, le-au inchis sau chiar le-au daramat.
c)Alegerea unei noi capitale – Roma nu mai era capitala unica a Imperiului roman, de la Diocletian, care o mutase la Nicomidia. Constantin s-a hotarat sa paraseasca definitiv (Roma pagana si sa ridice un alt oras de resedinta. Acesta a fost Bizantul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – orasul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330. Constantin face din Bizant o capitala de Imperiu crestin, care trebuia sa arate aceasta, prin bisericile, monumentele, atmosfera sa.
d)Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 – Reprezinta o masura importanta pentru linistea Bisericii. Aceasta pe langa alte masuri de interes bisericesc, dovedeste dorinta lui Constantin cel Mare de a ridica si de a ajuta Biserica, de a asigura unitatea crestinismului si a face din aceasta unitate elementul de viata si de rezistenta al Imperiului.
Acordand libertate, ajutor si privilegii crestinismului, el a facut din minoritatea urgisita, dispretuita, persecutata, institutia cea mai insemnata. Cu ajutorul imparatului, Biserica crestina a intrat intr-un „secol de aur”.
Constantin a primit botezul de la episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia si alti clerici, cu cateva zile inainte de Rusalii, in luna mai 337. El a murit curand dupa aceea, la 22 mai, acelasi an, in Duminica Rusaliilor si a fost ingropat in Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa, cu mare fast. Pentru menitele sale si mai ales pentru marile servicii aduse crestinismului, Biserica l-a cinstit in chip deosebit, trecandu-l in randul Sfintilor si numindu-l „Cel intocmai cu Apostolii”.
surse crestinortodox.ro
wikipedia.org
