Accident produs de un șofer beat, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Posted on dec. 3 2023 - 1:59pm by petre

La data de 03.12.2023, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Lugoj au reținut un bărbat, în vârstă de 37 ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere.

În fapt, la data de 03.12.2023, în jurul orei 03:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident, care a avut loc pe DJ 592 C, în localitatea Sacoșul Mare, județul Timiș.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592 C, în localitatea Sacoșul Mare, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un podeț din beton, amplasat pe marginea drumului, iar ulterior s-ar fi oprit în gardul unui imobil.

În urma impactului, nu au rezultat victime.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, aceștia au mai stabilit faptul că autoturismul condus nu ar fi înmatriculat.

Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat, la data de 03.12.2023, bărbatul de 37 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de _distrugere_, _conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere_, _conducerea unui vehicul neînmatriculat_, precum și _conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice_.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva.

Comments

comments

About the Author