Accident grav în Banat – răniți luați cu elicopterul

Posted on iun. 21 2023 - 6:14pm by petre

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație produs astăzi pe DJ581.

Una dintre victime a fost preluată de către elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la Timișoara.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

 

Potrivit IPJ Caraș Severin, un tânăr de 23 de ani care conducea un autoturism din direcția Reșița către Lupac ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din direcția opusă, condus de un bărbat de 74 de ani, în urma coliziunii ambele autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile.

„Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a altor doi pasageri, de 37 și 61 de ani, toți patru fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz”, potrivit  IPJ Caraș-Severin.

Comments

comments

About the Author