Accident cumplit de ambulanță! Pacientul, mort, asistenta în comă iar șoferul în stare gravă

Posted on dec. 3 2022 - 6:49pm by petre

Tragedie pe o șosea din Gorj. O ambulanță a Serviciului Județean, care se afla în misiune, s-a izbit violent de o cisternă plină cu furaje.

Asistenta echipajului se află în stare gravă.

Pacientul care trebuia să fie transportat la spital a murit.

Accidentul rutier a avut loc în jurul orelor 11.30, la intrare în Târgu Jiu. Echipajul medical se afla în misiune cu un pacient ce trebuia transportat la Spitalul de Urgență din Craiova.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peştişani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, din direcţia strada Aleea Victoriei- stradaM ărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe, care transporta un pacient, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi a intrat în coliziune cu aceasta”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

ISU a intervenit la fața locului cu două autospeciale

În urma impactului violent, asistenta echipajului medical a fost grav rănită, fiind preluată de elicopter.

Șoferul ambulanței a rămas încarcerat, iar pacientul care era transportat în autospeciala implicată în accident, a suferit un traumatism toracic și a murit la spital

 

 

Comments

comments

About the Author