A ieșit din spital dar a căzut într-un șanț nesemnalizat și a murit

Posted on nov. 29 2022 - 6:38pm by petre

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit imediat după ce a fost externat din spital.

Trupul bărbatului a fost găsit într-un șanț, la doar câțiva metri de casă.

Șanțul a fost lăsat neacoperit și nesemnalizat săptămâni întregi de către muncitorii care lucrau la reabilitatrea străzii.

Alarma la 112 a fost dată de angajații unei firme de curierat care au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului. Vecinii acestuia spun că bătrânul era extrem de bolnav și ultima oară când acesta a fost văzut a fost chiar înainte să fie internat în spital.

Conform unor informații, cadrele medicale l-au ajutat cu bani pentru a-și plăti taxiul până acasă. Cel mai probabil, taxiul l-a lăsat pe bărbat la capătul străzii, iar acesta a mers pe jos până aproape de casă, unde a căzut în șanț.

 

Polițiștii din Botoșani au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate cum s-a produs tragedia.

 

Comments

comments

About the Author