De se tem cel mai tare românii?

Posted on ian. 28 2015 - 12:05pm by petre

Temerile românilor privind siguranța locului de muncăși datoriile au crescut în ultimele trei luni din 2014, comparativ cu trimestrele anterioare, la fel și îngrijorarea asupra economiei, deși per ansamblu indicatorul de încredere al consumatorului a avut în 2014 cel mai înalt scor din 2008.

Astfel, potrivit Indexului global de încredere a consumatorilor în trimestrul patru din 2014 calculat de Nielsen, temerile cu privire la siguranța locului de muncăau rămas la un nivel ridicat, de 20%, în creștere de la 19% în trimestrul al treilea și cu mult peste nivelul de 9% din trimestrul al doilea.

O creștere semnificativăeste observatăși la temerile cu privire la datorii, care au avansat la 13% în ultimele trei luni ale anului trecut, de la 9% în trimestrul trei. De asemenea, îngrijorările referitoare la economie au continuat săurce, ajungând la un nivel de 10%, fațăde 8% în trimestrul al treilea și 7% în trimestrul al doilea.

Alături de siguranța locului de muncă, datorii și economie, starea sănătății și creșterea valorii facturilor la utilități se numărăprintre principalele îngrijorări ale românilor.

„Starea sănătății și datoriile sunt menționate semnificativ mai mult în rândul românilor comparativ cu media europeană, ca principale îngrijorări”, se aratăîn studiul Nielsen.

La polul opus, temerile cu privire la izbucnirea unui război au scăzut semnificativ în perioada analizată, la 4%, dupăun nivel stabil de 7% în trimestrul doi și trimestrul trei.

Per total, încrederea consumatorului român continuăsăurmeze trendul ascendent, înregistrând cel mai înalt scor de la începutul turbulențelor financiare globale din 2008 (77 în comparație cu un nivel stabil de 73 în trimestrul doi și trimestrul trei al anului trecut), în pofida unui mediu socio-politic național și European în continuăschimbare, menționeazăNielsen.

Potrivit sursei citate, scorul înregistrat de România este ușor peste media europeană(76) și semnificativ mai mare decat al celorlalte țări din vecinătate (Bulgaria – 75, Ungaria – 54, Ucraina – 52 și Serbia – 52).

La nivel global, încrederea consumatorului a încheiat anul 2014 cu un index de 96 – un declin de douăpuncte de index fațăde trimestrul anterior, urmând câteva trimestre cu impuls pozitiv.

„Întimp ce încrederea a scăzut ușor în fiecare regiune în al patrulea trimestru, fațăde trimestrul anterior, raportat la anul anterior, indexul este în continuare deasupra nivelului pre-recesiune de 94, începând cu al treilea trimestru în 2007 (…) Scorurile de încredere s-au îmbunătățit în 39 din cele 60 de țări pe parcursul anului”, conform studiului Nielsen.

ÃŽncrederea consumatorului a scăzut cu un punct în America de Nord (106) și Asia-Pacific (106) în al patrulea trimestru – singurele regiuni care au înregistrat scoruri peste nivelul de baza de 100. De asemenea, încrederea a scăzut cu un punct și în Orientul Mijlociu/Africa (95), cu trei puncte în America Latină(88) și cu douăpuncte în Europa (76), fațăde trimestrul anterior.

Înrândul celor mai mari economii ale lumii, încrederea consumatorului a scăzut cu douăpuncte în SUA (106), cu patru puncte în China (107) și cu patru puncte în Japonia (73). Pe de altăparte, încrederea a crescut cu câte un punct în Germania (98) și Marea Britanie (94).

„Nivelul de încredere în rândul a mai mult de jumătate dintre piețele măsurate din întreagălume a scăzut ușor în al patrulea trimestru, pe fondul tensiunilor geopolitice continue și o încetinirii creșterii piețelor emergente. Piețele din America Latină, precum Brazilia, au înregistrat scăderi majore ale încrederii în comparație cu ultimul trimestru al anului anterior, ce reflectăîncetinirea economicădin zona. Întimp ce recuperarea în Europa continuăsăfie slabă, (…), încrederea este în continuare ușor crescutăîn majoritatea economiilor, în comparație cu anul anterior, sugerând cătemerile legate de o altărecesiune a zonei Euro nu au afectat încăperspectivele tuturor consumatorilor. ÎnS.U.A., unde piețele forței de muncăau continuat sărecupereze, nivelul de încredere a crescut în mod semnificativ fațăde anul anterior”, a declarat Louise Keely, senior vice president Nielsen și președinte The Demand Institute.

Sondajul global Nielsen, inițiat în 2005, măsoarănivelul de încredere a consumatorilor, principalele îngrijorări ale acestora și intenția de cumpărare în rândul a peste 30.000 de respondenți cu acces la internet din 60 de țări.

sursa: Mediafax

Comments

comments

About the Author