Luni, 8 Septembrie, întreaga creștinătate sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, Prea Sfânta FecioarăMaria. Este prima sărbătoare a Noului An Bisericesc, fiind cunoscutăîn popor și sub numele de Sfânta Maria Mică.
Orientul creștin a fost locul în care Sfânta Fecioarăa decis săse descopere tuturor locuitorilor creștini.
Aceastăzonăa lumii creștine, nu a fost aleasădeloc întâmplător de Sfânta Fecioară. ÎnEuropa Răsăriteană, femeia și mama au fost slăvite încădin zorii umanității. Aici, în Răsăritul european, aceastăslavănu are un sens profan, lumesc, dar nici un sens cavaleresc medieval. Înaceastăparte a lumii, femeia și mama au fost considerate, din timpuri îndepărtate, un miracol lăsat de divinitate, divinitate ce a așezat, prin femeie, toate virtuțile creatoare: lumina, bunătatea, fertilitatea.
ÃŽncădin timpurile pre-creștine, aceste părți răsăritene au cunoscut răspândirea unor puternice culte ale marii zeițe, ale zeiței mame. Înjurul Mării Egee, dar și în inima Asiei Mici, din timpuri îndepărtate au fost adorate figuri feminine, acestea reprezentânt pentru credințele oamenilor de atunci, lumina, bunătatea și rodnicia lumii. Cultul acestor figuri feminine era strâns legat de cultul vegetației, ele reprezentânt un simbol al fertilității într-un regn vegetal supus morții și învierii. Exista așadar în răsărit, înainte de apariția creștinismului în lume, o pietate popularăfațăde femeie și mamă, adicăfațăde bunătatea și rodnicia pe care mama îl întrupa.
Întimpurile de început ale erei creștine, toți practicanții noii religii au agățat speranța lor în intervenția unor sfinți pentru om în fața lui Hristos, iar aceastăsperanțăa fost vie întotdeauna în sufletul creștinilor din început. Ei credeau, la început, căinterveneau martirii, dar, treptat, treptat, aveau săînțeleagăcăexistăcineva cu mult mai mare decât martirii, care poate săintervinăpentru ei în fața lui Hristos, aceasta fiind chiar Maica Domnului.
Cultul Maicii Domnului nu s-a închegat încădin primul veac, pentru căcreștinii trăiau cu teamăpentru idolatrie, convertirea în masăla noua religie de către oamenii simpli și pioși, avea loc mai ales în regiunile unde fuseserăîn trecut adorate marile zeițe, noii convertiți necunoscând destul de profund noua religie. Înacest început, oamenii simpli, fiind încojurați de un păgânism puternic, ar fi putut aluneca, fărăsăcunoască, în idolatrie, din aceastăcauzăsfinții și capetele luminate ale primilor zori creștini, au ținut cumva în umbrăpietatea popularăfațăde Maica Domnului.
ÃŽncepând cu secolul V dupăHristos, secol în care păgânismul a fost înfrânt în lumea orientală, Cultul Maicii Domnului nu mai putea pricinui erezii în masele simple și pioase. ÎnSinodul Ecumenic din 431 dupăHristos, Sinod ținut la Efes împotriva ereziei lui Nestor, se sfințește definitiv cultul Fecioarei Maria, Născătoarea lui Hristos, Dumnezu Fiul. Din acest moment, Maica Domnului ia locul de frunte în religiozitatea și cultul popoarelor din Răsărit.
Reprezetările iconografice ale Sfintei Fecioare, înainte de Sinodul de la Efes, o arătau așezatăîn grupul sfinților. Dupăacest Sinod, este reprezentatăca Mamăa lui Hristos, așezatăpe tronul ceresc, cu pruncul în brațe, în fața ei închinându-se cete nesfârșite de îngeri. Îniconografia și pietatea răsăriteană, Fecioara Maria așa va rămâne veci pururi reprezentată, ca Mamăa Mântuitorului, cu El în brațe. Maternitatea a ocupat totdeauna un loc aparte în Răsărit. Respectul religios fațăde maternitate este transfigurat și încheiat în pietatea fațăde Mama lui Hristos, Maica Domnului. Fecioara Maria nu este doar Maica Sfântăa Mântuitorului lumii, ea este și cea mai puternicămânăcereascăîntinsăoamenilor, sufletelor lor, atât pe pământ, cât și dupătrecerea întru eternitate, în ceruri. Maica Domnului Isus Hristos rămâne necontenit în rugăciune pentru mântuirea neamului omenesc, pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturora.
ÎnEuropa Apuseană, cultul Fecioarei Maria este mai greu acceptat, dupămai multe rezistențe. Sfântul Augustin, unul din cei patru părinți ai Bisericii Creștine, nu menționeazădespre cultul Maicii Domnului. Papa Gelasius, în anul 496 dupăHristos, a declarat apocrifăcredința răsăriteanăa ridicării trupești a Maicii Domnului în Ceruri.
ÎnBiserica romano-catolică, venerația liturgicăa Maicii Domnului este dependentăde modelul oriental. Fecioara Maria este prezentăîn poeziile mistice latine. Aceste poezii conțin versuri cu ton grav, specific vechii Rome. Cultul Fecioarei este dus mai departe de misticii germani medievali. Acum, inspirația orientalăși gravitatea romană, lasălocul unui sentiment cordial, intim, familiar, fațăde Maica Domnului. Dacăîn poeziile liturgice bizantin-orientale, cultul Fecioarei Maria pare extraordinar și solemn, în poezia misticilor germani medievali se poatec distinge un sentiment umil, saturat de realitate și în conformitate cu viațăde zi cu zi.
Lăsând în urmăpoezia liturgicăbizantin-orientalăși latin medievală, pe plaiurile românești se poate întâlni un cult al Maicii Domnului descoperit sufletului popular românesc sub forma sa cea mai umană, cea mai familiară. Maternitatea dramaticăpredominăîn legendele românești, asupra Fecioarei Maria. Poporul nostru cunoaște numeroase legende despre Maica Domnului, dar atenția sa a fost fermecatăde latura umană, umilă, a miracolului, poporul fiind înduioșat de suferințele Fecioarei Maria. Pierderea dramaticăa Feciorului a înduioșat sufletele oamenilor din popor mai mult decât vreun alt miracol. Imaginea sacrăcare a copleșit întreaga imaginație populară, este cea a Maicii îndurerate care-și cautăși își plânge Fiul. Credințele populare își redescoperăîn mama îndurerată, străvechea slavăpentru femeie și maternitate, femeia și mama reprezentând în rândul poporului cea mai sublimăicoană.
Poporul își închipuie Sfânta Fecioarăca pe o măicuțăjelindu-și fiul. Încredințele populare nu existăvreo diferențăîntre durerea unei mame, fie căea este o țărancăumilă, fie căeste ÃŽmpărăteasa Lumii, Maica Domnului. De aceea în literatura populară, Maica Domnului e tot atât de copleșităde durere și neînțelegere fațăde necesitatea Jertfei Mielului, ca oricare altămamăde pe plaiurile românești. Prin aceasta, sufletul popular românesc, aduce cele mai înalte sentimente de pietate, femeii, mamei.
