18 septembrie, o datăcu o mare însemnătate în istoria Regatului României, în istoria Familiei Regale a României.
Pe cerul marilor familii princiare europene, apare la 18 septembrie 1923 o stea, o stea de luminăpentru o națiunea românăși viitorul ei Rege, Mihai I. La Paris, în capitala Franței, vede lumina zilei viitoarea Reginăa României, cel de-al treilea copil al familiei princiare, René de Bourbon-Parma (tatăl) și Margareta a Danemarcei (mama), Principesa Ana de Bourbon-Parma.
Copilul pe care toatălumea în familie îl striga „Nane„a devenit o tînărăprincipesăcare, la 16 ani, a plecat în refugiu, iar la 19 ani s-a înrolat în armată, sub culorile țării natale, Franța. Un rol deosebit de important în aceastădecizie l-a avut, fărăvreo îndoială, educația pe care a primit-o (scrimăînot, călărie, gimnastică). „Sportul măfăcea sămăsimt mult mai bine decât moda„, mărturisea Regina Ana a României.
Un rol important în viața viitoarei Regine a României, a avut mama sa1. „Cea care a ținut drumul drept în anii care au urmat, nu numai în timpul războiului, dar și mult timp dupăaceea, a fost mama mea. A jucat un rol primordial în cea mai mare parte a vieții mele, ca și a fraților mei (…) fiind un model chiar și atunci când nu voia săfie, când nu avea intenția de a împărtăși ceva„, își amintește Regina Ana a României, despre mama sa.
Vara anului 1938 este ultima petrecutăîn castelul de la Bernstorff, Copenhaga, în compania bunicului din partea mamei. Înanul următor, 1939, s-a declanșat războiul al doilea mondial, război care a surprins-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, „timidă, dar energică„, în universul familiei, alături de frați și verișori, la Paris. Ororile războiului au determinat pe părinții principesei săplece din Paris. Înanul 1940, Belgia a căzut sub stăpânirea naziștilor, iar aceștia avansau. Familia Principesei Ana a coborât în sudul Franței, într-o zonăneocupată, pentru cătatăl acesteia, Principele René de Bourbon-Parma2 era căutat pentru a fi arestat și dus într-un lagăr de concentrare. Părinții și frații Principesei Ana au plecat la Bénodet, în Bretagna, iar ea, împreunăcu verișoara ei Isabelle de Bourbon, la bunicul acesteia, Ducele de Doudeauville (Armand de la Rochefoucauld), la Bonnétable, aproape de Le Mans. Alături de unchiul Gaétan, dar și de alți refugiați, Principesa Ana a parcurs șoselele Franței într-un camion vechi, ajungând în Spania, la San Sebastián, unde au închiriat douăcamere la un mic hotel-pensiune. Dupăcâteva zile, cu ajutorul Marii Ducese Charlotte de Luxemburg, a fost găzduităla o familie spaniolădin San Sebastián, timp de o lunăși jumătate, fărăsăștie nimic de ceilalți din familie, pânăcând tatăl său a dat un semnal de viață. Se reunește cu o parte a membrilor familiei princiare în orășelul Saint Jean de Luz, în vestul Franței, iar dupăun timp mai îndelungat petrecut aici, întreaga familie princiarăajunge în Portugalia, la Lisabona, la un mic hotel, acolo unde se afla deja mama și unul din cei trei frați ai săi, Jacques.
Din Portugalia, pe rând, mai întâi Principesa Margareta a Danemarcei, mama Anei, și fratele mai mare al Anei, Jacques, apoi Principesa Ana și ceilalți membrii ai familiei au luat drumul S.U.A., urmând săse întâlneascăcu toții la New York, metropola americanădevenind o casătemporarăpentru principesăși familia ei. La sfârșitul toamnei anului 1940, Principesa Ana a închiriat cu părinții și frații ei camere la hotelul Sutton, din New York, în Manhattan, alături de ei fiind un timp și familia Ducatului de Luxemburg.
Învara lui 1941, Principesa Ana se înscrie la o școalădin New York, unde urma un curs de artă. ÃŽnvăța advertising la Parsons School of Art, dar și lucra ca vânzătoare la marele magazin Bloomingdale’s, pentru a putea să-și plăteascăstudiile.
ÃŽntreaga lume era în plin război mondial. Tatăl Anei se va înscrie în 1943 la Forțele Franceze Libere3, fratele mai mare, Jacques a devenit pilot de vînătoare la “Little Norway„4, Michel, fratele mijlociu al Anei, s-a înrolat parașutist la “Fort Benning„5, iar fratele mai mic, André, confecționa cutii în care transporta ciocolatăla diferiți furnizori. Încontextul în care majoritatea membrilor familiei au optat pentru calea armelor, Principesa Ana a cerut voie mamei săintre voluntarăîn armata franceză, iar mama sa a fost de acord.
Principesa Ana a fost voluntarăpe ambulanță, în mai multe țări. A fost acceptată, la cerere, împreunăcu alte prietene, pentru o expediție organizatăde Contesa de Breteuil, pe care o cunoștea din S.U.A., și de prietena americanăa acesteia, doamna Conrad. Era o expediție a femeilor pentru a ajuta în război. Prima destinație a fost Maroc. Înseptembrie 1943, au traversat Atlanticul cu vaporul Pasteur și au ajuns la Casablanca și apoi la Rabat. Acolo, Principesa Ana a început studiile de infirmieră, ca și cele de mecanic. A făcut și cursuri de ajutor de infirmierăde război (Nurse’s Aid). Se îmbolnăvește de gălbinare și este nevoităsăplece din Maroc în Algeria. Aici, dupăcâteva săptămâni a mers la o școalăînființatăde francezi, aproape de Alger, unde a luat parte la formarea personalului de pe ambulanțe, “ajutoare de infirmiere și șoferițe„.
Ana de Romania
Elevele erau tinere refugiate, îndeosebi franceze.
Din Algeria, Principesa Ana avea săia drumul Italiei, care tocmai a fost eliberată, iar italienii se băteau aproape de Roma. Un timp a rămas aproape de Siena, unde continua sădea ajutor în cadrul serviciului de ambulanțe, în special pentru transportatrea răniților. Din Italia va pleca în Franța, aproape de Saint Mxime, un orășel situat în apropierea orașului Saint Tropez; pe urmăa urcat pe Valea Ronului.
Înapropierea Crăciunului 1944, Principesa Ana primește prima soldăși decide sămeargăla Paris, acasă. Înapartamentul părinților avea să-l întâlneascăpe fratele ei Michel, care i-a propus să-l însoțeascăîn Indochina în Regimentul de Parașutiști. Ana refuzăpropunerea fratelui mijlociu și rămâne singură, încădouă-trei zile la Paris, alături de cățelul pechinez Whimpy, cățel făcut cadou de Michel.
La începutul anului 1945, Principesa Ana se va reîntâlni cu tatăl său în Luxemurg, Principele René de Bourbon-Parma fiind voluntar însoțitor al membrilor Statului Major al Armatei ÃŽntâi Franceze. De la tatăl său, Principesa Ana aflăcăîn scurt timp avea săplece la Sigmaringen, unde era sediul Statului Major al Armatei ÃŽntâi franceze.
La Sigmaringen, Principesa Ana a fost impresionatăde castelul enorm, dar și de împrejurimi. Avea săafle căeste al familiei de Hohenzollern, iar aceasta se afla în beci, în castel fiind instalat Statul Major francez.
Spre sfârșitul războiului, în timp ce aliații urcau către Franța, americanii i-au cerut Principesei Ana sătraducădiscuțiile dintre ei și francezi, având astfel, rolul de translator și șofer de jeep-uri. Înprimăvara anului 1945, Principesa Ana a primit, în Germania, “Crucea de Război„, distincție franceză.
Despre perioada războiului, Regina Ana își amintește:
“Am petrecut patru ani, din 1941 pânăîn 1945, pe trei continente și am făcut parte din acest fenomen mondial numit război, fărăsăfiu prea aproape de el. Am fost în mijlocul evenimentelor, rămânând izolată, totuși, de lume, închisăîn viața mea de cazarmă. Măgăseam la Stuttgart, unde măocupam cu legăturile între aliați și cu procurarea și transportarea de plasmăpentru răniți, atunci când ni s-a spus: <<Războiul a luat sfârșit, puteți săvăîntoarceți acasă!>>.„
Pe suveranul României, Mihai I, Principesa Ana avea să-l cunoascăcu ocazia căsătoriei Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu Philip al Greciei și Danemarcei. Părinții Anei făcuserăplanul ca fiica lor să-l întâlneascăpe tînărul Rege al României la Londra, cu ocazia căsătoriei mai sus amintite. Atunci când tînărul Rege român i-a fost prezentat, Principesa Ana, foarte timidă, suveranul român fiind purtătorul unei uniforme de aviație, l-a salutat militărește. Regele român avea sămărturiseascăcu ocazia Crăciunului din 1998, după51 de ani petrecuți împreună, căavusese prilejul săo îndrăgeascăpe Ana atunci când a obseravt-o într-una din imaginile filmate de un operator într-un reportaj despre descoperirea mormântului unchiului Aage al Principesei Ana, fratele cel mare al mamei acesteia.
Căsătoria celor doi are loc la 10 iunie 1948 la Palatul Regal din Atena, într-una din sălile mari de la parter. Papa Pius al XII-lea a refuzat sărecunoascăcăsătoria suveranilor români, asta pentru căRegele nu putea săaccepte ca botezul copiilor lor săfie în confesiunea romano-catolică. Ceremonia religioasăa fost oficiatăde Damaskinos, patriarhul Greciei în acea vreme. La 18 ani dupăceremonia de la biserica din Atena, Regele Mihai I și Regina Ana au oficiat și ceremonia catolică. Căsătoria în rit romano-catolic s-a petrecut la Monaco (Monte Carlo), evenimentul petrecându-se mulțumităPrincipesei Grace de Monaco6.
Soție și mamăiubitoare, Regina Ana a României a fost alături de Regele Mihai I, suveranul României, pe toatădurata lungului exil, exil venit ca urmare a abdicării forțate de la 30 decembrie 1947.
Suveranii României, Regele Mihai I și Regina Ana, au ținut aprinsăsperanța românilor pe toatădurata anilor întunecați de comunism. Sprijin Regelui în momentele de dor pentru țara sa natală, Regina Ana a fost de mare nădejde regelui trimis în exil. ÃŽmpreună, ținuți departe de România, cei doi suverani au scris pagini de istorie contemporanăcare nu pot săfie ignorate pentru istoria patriei, pentru istoria României.
Destinul celor doi se împletește, căpătând pe alocuri rezonanțe dramatice. Regele Mihai I va suporta cu demnitate cele mai condamnabile și abominabile fapte ale regimului socialist/comunist: înlăturarea de la domnie; exilul; deposedarea de bunuri și proprietăți; nerecunoașterea cetățeniei române, respectiv interzicerea intrării în țară. Prigoana Regelui român a continuat și dupălichidarea ceușeștilor și așa-zisa reformare a socialismului/comunismului.
Familia Principesei Ana de Bourbon-Parma, care locuia la Paris, a fost nevoităsăfugă, pe timp de zi și noapte, din calea trupelor naziste, Principesa implicându-se voluntar în război, alături de trupele franceze.
Paștele anului 1992, aduce pentru prima datăpe cei doi suverani de drept ai României în țara natală, Regina Ana pășind pentru prima datăîn România alături de Regele Mihai, soțul său. ÃŽntreaga țarăa fost străbătutăde Majestățile Lor, locurile vizitate “au ajutat„ familia regalăsăse bucure de frumusețile de-acasă.
Povestea vieții Reginei Ana, suverana României, este una lungă, o viațăcare anul aceasta a ajuns la 89 de ani, o viațăplinăîn care a prins un război, un exil. Un destin legat de România, un destin care a gravitat, de fapt, în jurul unei țări: România. Lumina acestui destin a ținut și ține vie imagina unei Românii Regale, unei Românii a strămoșilor noștri, bucuroși cănepoții pot săîntâlneascăistoria făurităde ei, România Regală.
Săne trăiți, Majestatea Voastră, întru mulți ani cu sănătate! Dumnezeu săvăajute și săvăcălăuzeascăla tot pasul!
Note:
1 Principesa Margareta a Danemarcei (1895-1992) a fost fiica Alteței Sale Regale Principesa Maria de Bourbon-Orléans și a Alteței Sale Regale Principele Valdemar al Danemarcei.
2 Alteța Sa RegalăPrincipele René Charles Maria Joseph, fiul Altețelor Lor Regale: Robert I, Duce de Parma și al Infantei Maria-Antonia a Portugaliei, născutăla Schwarzau, la 17 octombrie 1894; s-a căsătorit cu Alteța Sa RegalăPrincipesa Margareta a Danemarcei la Copenhaga, în ziua de 9 iunie 1921.
3 F.F.L. : unul din tronsoanele armatei franceze, format în jurul generalului Charles de Gaulle, în vara anului 1940; ele au asigurat permanența culorilor franceze în Al Doilea Război Mondial.
4 L. N. : o inițiativăa norvegienilor refugiați în Canada pentru organizarea unei escadrile și a unor trupe de uscat.
5 F.B. : o inițiativăa englezilor de a organiza tabere de antrenament pentru parașutiști.
6 Celebra actrițăGrace Kelly – născutăîn 1929, în S.U.A., fiica lui John Brendan Kelly și a Margaretei Maier; s-a căsătorit cu Alteța Sa SerenisimăRainer al III-lea, Principele suveran al Monaco-ului, la 19 aprilie 1956. A murit într-un accident de automobil la 14 septembrie 1982.
Cornel Florin Seracin
Bibliografie:
Alteța Sa RegalăPrincipele Radu al României, Ana a României – Un război, un exil, o viață, Editura Humanitas, București, 2008.
