ÃŽncepând cu anul 2015, la nivelul Primăriei Municipiului Timișoara se va întocmi o singurălistăde priorități în vedere atribuirii locuințelor din fondul locativ de stat și sociale.
Criterii de acces la locuință:
1. Titularul cererii de repartizare a unei locuințe trebuie săfie major și săaibădomiciliul în municipiul Timișoara. Cererea de locuințăse efectueazănumai individual și în nume propriu.
2. Titularul cererii de locuința și ceilalți membrii ai familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia sănu deținăși sănu fi deținut o altălocuința în proprietate și/sau sănu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ teritoriale și nu au deținut cu chirie o locuințădin fondul locativ de stat pentru care au pierdut drepturile locative din propria culpă, ca urmare a neplății chiriei/utilităților sau nerespectării clauzelor contractuale.
Acte doveditoare: declarații autentificate ale titularului cererii și, dupăcaz, ale soției/soțului și ale celorlalți membri majori din familia acestuia.
NOTĂ: Restricția nu se aplicăchiriașilor din locuințele preluate de stat și care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau sunt retrocedate către foștii proprietari.
Au acces la locuințăsocialăîn vederea închirierii familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoanărealizat în ultimele 12 luni sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie.
Lista de priorități se stabilește anual.
Solicitanții înscriși pe listăau obligația de a depune formularul de reactualizare a cererii de înscriere pe listele de priorități pentru anul viitor pânăla data de 15 noiembrie a anului în curs. Cererile de actualizare se pot depune la Primăria Municipiului Timișoara, camera 12 – Serviciul Relaționare cu Cetățenii, începând cu data de 21 august. Solicitanții care nu depun formularul de reactualizare a cererii vor fi excluși de pe listă.
Încazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanții vor fi departajați în funcție de vechimea cererii solicitantului, luându-se în considerare data efectivăa înregistrării cererii (zi/luna/an).
Solicitanții înscriși în lista de priorități cu respectarea criteriilor de acces la locuință, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuințe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiții în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită.