Episcopii catolici din România au fost primiți astăzi în audiență de papa Francisc cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.
”Am văzut că Papa Francisc este foarte hotărât și așteaptă să vină în România”. După ce au concelebrat Sfânta Liturghie în cursul dimineții în capela Casei Sf. Marta alături de Succesorul lui Petru, episcopii catolici din România au fost primiți la ora 11.15 în audiență de Sfântul Părinte cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”.
La Sfânta Liturghie și la audiența cu papa au luat parte mons. Ioan Robu arhiepiscopul mitropolit de București și vice-președintele Conferinței Episcopilor din România, pr. Francisc Ungureanu, secretarul general al Conferinței, mons. György-Miklós Jakubíni, arhiepiscop de Alba-Iulia și administrator apostolic al Ordinariatului pentru catolicii de rit armean din România, mons. Petru Gherghel, episcop de Iași, mons. Làszló Bőcskei, episcop de Oradea Mare, mons. Jenő Schönberger, episcop de Satu Mare, mons. József-Csaba Pál, episcop de Timișoara, mons. Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei de Cluj-Gherla, mons. Alexandru Mesian, episcopul eparhiei de Lugoj, mons. Virgil Bercea, episcopul eparhiei de Oradea, mons. Vazile Bizău, episcopul eparhiei de Maramureș, mons. Mihai Cătălin Frățilă, episcopul eparhiei ”Sf. Vasile cel Mare” la București, și mons. Anton Coșa, episcopul de Chișinău (R. Moldova). De asemenea, mons. Claudiu Lucian Pop, episcop de Curie la Arhiepiscopia majoră de Făgăraș și Alba-Iulia, episcop titular de Mariamme, mons. Cornel Damian, episcopul auxiliar de București, episcop titular de Iziriana, mons. Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, episcop titular de Mauriana, și mons. József Tamás, episcopul auxiliar de Alba-Iulia, episcop titular de Valabria.
Din Blaj, ”Mica Romă”, participă prin rugăciune la acest moment de comuniune cu Episcopul Romei și președintele Conferinței Episcopilor din România, cardinalul Lucian Mureșan, arhiepiscopul major de Fărgăraș și Alba-Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a cărui prezență nu a fost posibilă din motive de sănătate.
Vizita periodică ”ad Limina Apostolorum” (la mormintele apostolilor) a început luni, 5 noiembrie a.c., cu Sf. Liturghie celebrată la mormântul Sfântului Petru din bazilica vaticană și se încheie sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sf. Liturghie celebrată în bazilica Sfânta Maria cea Mare. Miercuri, 7 noiembrie, și vineri, 9 noiembrie, episcopii celebrează Sfânta Liturghie în catedrala Romei, Sf. Ioan în Lateran, respectiv, în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor, la mormântul Apostolului Neamurilor.
Este prima vizită ”ad Limina Apostolorum” la papa Francisc și cea de-a cincea de după 1989. Trei dintre acestea au avut loc în timpul papei Ioan Paul al II-lea (18-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996 și 24 februarie – 1 martie 2003) și una cu Benedict al XVI-lea (8-13 februarie 2010).
sursa: Cetatea Vaticanului – A. Dancă
8 noiembrie 2018 – Vatican News.