Vestul, sub COD PORTOCALIU de vijelii și ploi torențiale

Posted on sept. 15 2022 - 1:23pm by petre

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis trei avertizări meteo Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii puternice. Alertele sunt în vigoare joi și vineri. Sub Cod portocaliu de furtuni vor fi 9 județe.

 

Codul portocaliu va viza, în intervalul joi ora 17.00 – vineri ora 12.00, Banatul, Crișana, vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali. Meteorologii anunță aici perioade cu averse torențiale, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 40…60 l/mp și izolat 70 l/mp. Județele vizate sunt Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. Foto: ANM O altă alertă Cod galben de vânt va fi în vigoare joi între orele 10.00 și 22.00. Vântul va avea intensificări susținute la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăși 80…100 km/h și temporar în sudul și estul Transilvaniei cu viteze în general de 55…65 km/h. Local și temporar, intensificări ale vântului se vor semnala și în regiunile sud-estice.

 

Comments

comments

About the Author