Victorie pe linie pentru Simona Halep. Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspedarea pentru dopaj de la 4 ani la 9 luni. Decizia instanţei de la Lausanne este definitivă, astfel că Simona poate reveni chiar de astăzi pe teren.
Ea a ispășit aproape de două ori deja perioada de suspendare.
Coşmarul Simonei s-a încheiat. Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis reducerea suspendării de la 4 ani la 9 luni. Acum mărturiseşte în prima reacţie de după decizie că nu şi-a pierdut niciodată speranţa în faţa acuzaţiilor scandaloase: „Mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată”.
Simona Halep, fost număr 1 WTA, poate intra de mâine pe teren
„Judecătorii TAS au decis în unanimitate că perioada de neeligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF trebuie redusă la nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022, care a expirat la 6 iulie 2023”, se arată în decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Simona Halep a primit vestea din Dubai, acolo unde se antrenează în ultimul timp.