Guvernul britanic anunță introducerea unui plan de reglementare a şederii temporare în UK, în cazul în care nu va exista un acord privind Brexit, renunțând astfel la blocarea liberei circulații a cetățenilor UE.
Potrivit unui comunicat al Guvernului condus de Boris Johnson, cetățenii UE care vor sosi în Marea Britanie înainte de finalul anului 2020 vor putea să ceară un permis de ședere temporară în această țară pentru o perioadă de încă trei ani, în cazul în care nu va exista un acord privind Brexit.
Guvernul a anunțat astfel că libera circulație a cetățenilor UE, care s-a aplicat atât timp cât Marea Britanie a fost membră a Uniunii Europene, va fi înlocuită temporar cu schema „Pleacă pentru a rămâne”, scrie BBC.
Potrivit acestei scheme de reglementare a șederii temporare, aplicabilă în cazul în care Guvernul de la Londra nu ajunge la un acord privind ieșirea din UE la 31 octombrie 2019, cetățenii UE care ajung în Marea Britanie înainte de finalul anului 2020 pot depune o cerere pentru a rămâne până în decembrie 2023.
Noua schemă se va aplica cetățenilor din Spațiul Economic European și din Elveția, precum și membrilor de familie, care ajung în UK pentru prima dată, se arată într-un comunicat al Guvernului.
De asemenea, oficialii britanici anunță că cererile online „vor fi simple și gratuite”.
În plus, cetățenii UE care locuiesc deja în UK au termen până pe data de 31 decembrie 2020 pentru a aplica pentru această nouă formă de reglementare a șederii temporare, în cazul unui „no-deal Brexit”.